Jurnal de consilier local – săptămâna 15

A venit februarie și vreau să ridice mâna cei care au simțit că a fost iarnă adevărată anul acesta. Eu, în afară de facturile mai scumpe la căldură și două paltoane cumpărate, nu zic deloc că a fost iarnă, dar mă bucur foarte mult că simt venirea primăverii.

Săptămâna asta a fost specială pentru că peste tot s-a simțit forfota începutului de școală. Cum zicea un cântec de pe vremea mea: ”să vedem, să vedem, ce-o să iasă”.

Luni– Am avut întâlnire fizic, in sala de consiliu, cu primarul. Câte un reprezentant de la fiecare partid plus viceprimarii. De la PSD nu vine niciodată nimeni. S-au discutat probleme care preocupă ambele părți, vă enumăr aici câteva ca să vă faceți idee despre genul de discuții pe care îl avem în întâlnirile astea:

  1. Analiza companii primărie – continuare proces – suntem în stadiul de elaborare caiet de sarcini si dat drumul al licitație pentru stabilirea consultantului care le analiza. S-a agreat ca din partea consiliului local să se înființeze o comisie specială care sa păstreze legătură cu consultantul câștigător și cu companiile pe toată durata desfășurării acestei analize. Din comisie va face parte câte un consilier de la fiecare partid reprezentat în consiliu, inclusiv PSD dacă va dori. 
  2. S-a  deschis discuția despre cum sunt prezentate informațiile publice pe site, despre cât de greu de găsit sunt documentele care ne interesează pe noi sau pe cetățeni la un moment dat și am ajuns la concluzia ca sunt necesare niște reguli clare de postare a documentelor pe site-uri. S-a discutat aici și despre informațiile despre blocurile și instituțiile reabilitate din sector care să fie prezentate pe site. Avem un HCL în lucru pentru asta. 
  3. Am discutat despre o școală nouă, smart, pe care toate grupurile parlamentare sunt de acord s-o construiască, s-a stabilit sa implicam societatea civilă și sa facem un concurs de idei pentru concept/proiect/etc. 
  4. Am vorbit și despre parcurile de cartier și încercarea de a le introduce iluminatul public, supraveghea și dota cu toalete publice ecologice. Primarul a zis ca ei au tot încercat, dar nu au găsit o soluție de a o face legal. Cu toaletele la fel, nu le putem aduce și administra noi. O sa încerc sa iau legătură cu consilierii generali sa facem cumva un proiect comun pe București, poate și cu susținere de la bugetele primăriilor de sector dacă ei n-au bani. Sau și mai bine, pe fonduri UE.  
  5. Au fost multe alte teme de discuție, parcul Pantelimon, pasajul suprateran de la Cățelu, lărgirea străzii Drumul între tarlale și alte obiective din sector pe care încă nu ne-am pus de acord asupra felului in care acestea se vor face. Sau nu.

Pentru că am scris pe larg despre ziua de luni, mă mai opresc doar la joi, cu mențiunea că toate zilele au fost cu ședințe de CA în școli iar acolo unde nu a fost ședință am sunat și am discutat cu directorii despre începerea școlii, despre măsuri și necesități, despre profesori, orar, durata orelor și avizele și autorizațiile ISU. Fiecare școală e ca un mic oraș, și necesită administrare complexă. Sunt zilnic probleme de rezolvat și soluții de găsit. Directorii se bucură foarte mult că noi ne implicăm. Sau că pur și simplu cineva îi ascultă.

Joi – m-am întors acasă. A fost prima dată după 15 săptămâni de activitate în Consiliul Local, când am avut o întâlnire online cu colegii noștri din filialele USR PLUS. Sector 3.  Am simțit pentru prima dată după multă vreme, relaxare într-o întâlnire, am simțit că sunt cu ai mei, cu cei în fața cărora e ok să lași garda jos, să-ți arăți și slăbiciunile și să ceri ajutor. Și la fel ca într-o familie, frații te susțin dacă te ții de obiective și faci ce ai promis, îți dau ajutor acolo unde e nevoie, te ceartă că te plângi prea mult și-ți cer să te concentrezi pe rezultate. Am plecat din întâlnirea asta cu bateriile încărcate și cu sentimentul că se poate și mai bine de atât. Că suntem la început, că nu va fi ușor, dar că atâta vreme cât vom fi uniți și ne vom susține unii pe ceilalți, vom avea rezultate. Și oamenii, cetățenii, le vor vedea.

Vineri – M-am uitat acum în agendă la ziua de vineri și e plin tot despre discuții cu și despre școli. Am avut o ședință lungă la Școala 55 și una mult mai scurtă la școala 67. Le doresc succes tuturor copiilor în noul semestru și sper ca viața tuturor să revină la normal cât mai repede! Am mai trimis câteva solicitări către primărie, am mai vorbit cu câțiva cetățeni care ne abordează cu diverse probleme punctuale. O zi obișnuită.

Sâmbătă – a fost extrem de frumos, chiar dacă vremea nu a ținut cu noi așa cum am fi vrut. Am fost în parcul IOR și am vorbit cu cetățenii. Continuăm campania de informare a cetățenilor Sectorului 3 despre serviciile de care victimele violenței domestice pot beneficia la Adăpostul Sf. Maria (tel. urgențe 0728729797), aflat sub coordonarea DGASPC Sector 3, de care colegul meu Lucian Judele, viceprimar în Sectorul 3, se ocupă. Adăpostul oferă victimelor, pe lângă cazare pe o perioadă determinată (dar destul de lungă), asistență juridică și psihologică și ajutor în organizarea unei vieți independente față de agresor.

Noi am împărțit pliante cu informații despre adăpost și am privit din nou în ochi cetățenii din sector cărora în urmă cu ceva timp le ceream semnătura și votul. A fost extrem de plăcut să fim din nou printre ei, chiar dacă am păstrat distanța și parcul nu era chiar plin la ora la care am fost noi acolo. Bineînțeles că am abordat și alte teme de interes, cum spuneam, a fost o plăcere și am primit multe felicitări pentru ce facem, ceea ce face să pălească îndoielile, cu care inevitabil, ne întâlnim.

Duminică– azi e zi de citit, fie că vorbim de Strategii de dezvoltare sau de A promised land a lui Barack Obama. Am găsit o chestie în care mă regăsesc 100% în cartea fostului președinte american și anume fraza asta: ”vreau să fiu prezent în politică, dar nu vreau să mă identific cu ea”. Cred că  o să vă mai povestesc despre ea. Vă las cu doua poze de ieri din parc.

Mai avem de parcurs 193 de săptămâni. Să fim bine!

(Visited 137 times, 1 visits today)

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.