Am pus doar titlul așa, să meargă cronologic înainte, dar săptămâna asta jurnalul nu-i al consilierului Nina Costea, ci al femeii cu același nume.
Să știți că eu scriu aici mai ales pentru mine. Acum aproape 13 ani când am început blogul acesta, voiam să am un loc unde să pot reciti ușor, peste ani, întâmplări din viața asta. A mea. Aveam fetele mici (8 ani) și făceau o mulțime de prostioare pe care n-aș fi vrut să le uit. Umplusem deja destule agende cu diverse însemnări și când am aflat că le pot aduna într-un loc doar al meu pe net, nici n-am stat pe gânduri.
Apoi am înțeles că locul ăsta de pe net e doar al meu în puține privințe, adevărul era că au venit aici mulți oameni, toți buni. Vreme de mai mulți ani n-am avut niciun hater. Până într-o zi când a intrat cineva și mi-a spus că sunt o țărancă proastă pentru că nu particip la nu-știu-ce concurs organiza el. Vai, ce m-am bucurat! Mai ales că omul avea dreptate, nu participam la concursul lui. Și eram (și sunt în continuare) o țărancă proastă. M-am născut la țară și nu sunt nici vreun geniu. Chiar dacă am un IQ decent, față de mulți alți oameni de pe planetă, sunt proastă. Când i-am spus omului că sunt de acord cu el, s-a blocat. Ceea ce nu e bine pentru un hater adevărat.