Dacă săptămâna trecută a fost mai lejeră dpdv Consiliu Local, am recuperat tot săptămâna asta, adică a fost de lucru cât pentru două săptămâni.
Luni– unii și-au revenit din șocul de aur al alegerilor, alții au studiat legea 144/1996, adică Legea Locuinței. Pentru că mâine e ședință la una din comisiile din care fac parte, Comisia de repartizare a locuințelor. Bineînțeles că e mai multă hârțogăraie de făcut, decât casele ce sunt de distribuit, dar scăpăm noi și de asta.
Marți – Ideea e că nu-s case de repartizat care să aștepte chiriașii, ci invers. Și oamenii așteaptă și au speranțe, dar adevărul este că șansa de a se elibera o casă din cele 5 locuințe sociale pe care le are în administrare sectorul este extrem de mică. Pe lângă cele 5, mai sunt 189 de locuințe convenabile, care de asemenea sunt ocupate, dar aici fiind mai multe șansele ca cineva să-și găsească o casă mai bună, să plece în altă localitate sau să uite să-și reînnoiască dosarul sunt mai mari. Din ce am înțeles, au fost până acum ani în care nu s-a eliberat nimic și ani în care 5 locuințe și-au schimbat proprietarul. Azi am fost la comisie, fizic, am văzut la jumătate de față oameni, am discutat despre cum pot fi îmbunătățite punctajele care se acordă celor care solicită o locuință socială sau convenabilă, pentru că toată lumea a fost de acord că trebuie schimbate schemele de acum, care sunt ușor inechitabile.