Altă săptămână, noi provocări.
Luni – am primit primul set de informații referitoare la consiliile de administrație ale unităților de învățământ din care va trebui să facem parte, comisii speciale sau consilii de administrație ale societăților care sunt deținute de, ați ghicit, Consiliul Local. Eu abia aștept să am două-trei școli din al căror consiliu să fac parte. Din clasa a III-a mi-am dorit asta, să stau în cancelarie (ok, acum va fi o cancelarie online, dar nu se pune), să discut problemele școlii și să spun că nu este hârtie igienică și săpun la toalete. Uite încă o dovadă că nu e niciodată prea târziu să-ți împlinești vise.
Marți – am primit primul calup de documente pentru următoare sedință ordinară de consiliu local care va fi săptămâna viitoare, pe 10.11.2020. Erau vreo 26 de proiecte, fiecare având între 16 și 73 de pagini de studiat. Și-am început. S-a făcut miercuri.