Dacă nu ați aflat încă, vă spun eu acum direct, m-am înscris în partidul Plus în ianuarie și de atunci am participat la tot felul de întâlniri ale membrilor comunității din care fac parte. Deși am urât politica din toate puterile mele, anul acesta am simțit că nu mai pot și am înțeles că prin furie și frustrare nu schimbi nimic, că legile se dau în parlament și hotărârile pentru ce se întâmplă în orașul nostru se iau la primărie. Și pe ei nu-i poți combate legal decât dacă ești o altă forță politică și dacă te implici.
Voi știți că eu mă plâng de lipsă de timp de ani de zile, dar uite-mă acum cum îmi găsesc câteva ore libere din când în când pentru a nu renunța la speranță pentru țara mea. E o senzație foarte faină asta cu implicarea, îți crește stima de sine (da frate, încerc și eu să fac ceva, nu doar comentez de pe margine) și am de gând să mă implic în comunitatea din care fac parte pentru a rezolva punctual problemele cu care ne confruntăm. Atât cât se poate, desigur. Să sperăm că se poate mult.
Acum că v-am introdus în lumea politică, aș vrea să vă povestesc cum decurge o zi de delegat într-o secție de votare. Am fost, la alegerile europarlamentare, delegat din partea partidului Plus într-o secție de votare de la o școală din cartierul nostru.
Ca să poți fi delegat, trebuie să faci parte dintr-un partid politic (nu cred că așa se întâmplă la toate partidele, dar oricum reprezinți acolo un partid) și să-ți manifești dorința de a participa atunci când se fac înscrierile. Într-o secție de vot doar președintele și vicepreședintele sunt apolitici. Și, desigur, observatorii, dar azi vă povestesc despre delegați.
No bun, acum că m-am înscris, am zis să mă pregătesc. Și-am citit legea electorală, am citit ghidul desfășurării alegerilor emis de Biroul Electoral Central (BEC) și ghidul primit de la partid (care era, de fapt, un rezumat din ghidul mare emis de BEC). Și aș mai fi citit, că știți că mie îmi place asta, dar m-am oprit aici și am considerat că-s pregătită teoretic de ziua alegerilor. Nu-i musai să parcurgi toate documentele astea, sunt sigură că ne-a Ilie, colegul meu de secție din partea ALDE, nu a aflat de existența lor, dar s-a descurcat exemplar în ziua alegerilor, așa că puteați foarte bine sări peste pasajul ăsta de 100 de cuvinte. Sau nu.
Am fost apoi și la un curs de pregătire organizat de Plus, că oamenii ăștia asta știu a face cel mai bine, să educe oameni. Și ne-au explicat acolo, ca la școală, cum decurg lucrurile, cum că e bine să știm legea, că astfel nu te poate combate nimeni, că trebuie să ne purtăm cu respect față de reprezentanții celorlalte partide împreună cu care urmează să ne petrecem ziua (asta nu scria în legea electorală, dar măcar atâta minte aveam și eu). Și ce-i mai important, ne-au învățat cum se face numărătoarea voturilor, cum se completează procesele verbale (chit că asta nu era treaba noastră, dar dacă poți, de ce să nu înveți?), cum să ne pregătim fizic și psihic pentru 20 de ore de petrecut într-o secție de vot.
Dacă nici după toate astea nu mă considerați un delegat pregătit și competent…. Să vină alegerile, zic!
Ziua votului este de obicei duminică. Președinții, vicepreședinții și membri secțiilor de votare trebuie să se întâlnească sâmbătă seara, să ia în primire buletinele de vot, ștampilele, papetăria, urnele și sala în care se vor desfășura a doua zi alegerile. Să verifice că totul este conform și să sigileze ferestrele și ușa încăperii care le-a fost repartizată și numită pentru o zi, pompos, secție de votare. Ne-am întâlnit așadar sâmbătă seara în curtea școlii, cumva rudimentar și nu tocmai bine organizat, în sensul că într-o școală sunt poate 20 de secții de votare, s-au strâns acolo peste 150 de oameni grămadă și fiecare, cumva pierdut în marea aia de oameni, încerca să-și găsească colegii de secție. Pentru că asta era tot ceea ce știam, un număr de secție. La un moment dat au început președinții să strige nume și numere, de m-am simțit ca în clasa a patra când așteptam să mă strige învățătoarea la premiu, în careu. De data asta nu m-a strigat. În fine, ne-am găsit unii pe alții cumva, dar cât de greu ar fi fost (pentru că înțeleg că președinții nu aveau voie să ne sune și să ne spună un loc de întâlnire) să aibă fiecare președinte sau vice în mână un carton, ca la aeroport, cu numărul secției din care face parte? Să vă spun că al meu a avut? Adică am avut norocul să pic într-o secție unde președintele și vicepreședintele erau doi oameni (o fată și-un băiat) tineri și cu mintea deschisă. Și super organizați. Ne-am găsit, ne-am numărat, am observat că reprezentantul PSD lipsea, nu ne-am făcut griji și-am intrat în secție. În seara de dinaintea alegerilor, ai voie să intri în secție doar dacă comisia are cel puțin 5 membrii prezenți (dintr-un total de 9, adica 50% + 1). Noi aveam.
Am intrat, am luat în primire sacii cu buletine de vot, stampilele, urnele și tot ce vă mai spuneam, inclusiv sfoară, scotch și dosare. Odată cu noi a venit și o domnișoară drăguță care era operatorul de tabletă pentru secția noastră, ea și-a făcut verificarea cum că tableta funcționează ok, că are destule prelungitoare și că este așezată strategic la intrarea în sală, pentru că practic orice alegător trebuia să treacă pe la ea mai întâi. Am făcut cunoștință, am stabilit planul de lucru pentru a doua zi, am sigilat geamurile și am petrecut împreună 2 ore, pentru asta era intervalul în care trebuia să primim cererile pentru urna mobilă, care ar fi trebuit a doua zi să meargă pe la oamenii nedeplasabili din secția noastră, la cererea acestora și cu aprobarea comisiei, pentru că nu poți cere urna mobilă dacă nu poți dovedi cu acte că nu te poți deplasa. Nu am primit nicio cerere, poate și pentru că oamenii nu au fost informați că cererile pentru urnă se fac acum în ziua premergătoare votului și nu în ziua votului ca până acum.
Bun, la ora 20 am mai verificat o dată că totul este în regulă și am sigilat ușa pe dinafară. Ne-am dat întâlnire a doua zi la 5.45 și ne-am asigurat că toată lumea știe că urmează o zi lungă de tot pentru noi.
– va urma-