Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment neînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi, în viaţa noastră nu există profesori mai severi decât viciile şi incapacităţile noastre. Acesta este un citat, numai că eu l-am scris într-o notă fără nicio altă informație și cum sunt bătrână bolnavă și grasă nu-mi mai amintesc de unde e. Important e că-i adevărat. Și da, am 70Kg.
Sunt înconjurată de grași și pofticioși. Este vina lor că am eu greutatea asta! Cum așa? Păi să vă explic:
- Mama soacră. Ea este vinovata principală, pentru că ea gătește. Și nu face o mâncare pe zi, face două feluri principale, un desert și o salată. Zilnic. Acum eu, om al muncii care pleacă dimineața de acasă și se întoarce cu ochii curgându-i de foame în jur de 17, cum să nu mănânc din tot ce a făcut ea? Spuneți voi, cum? De exemplu ieri: ciorbă cu găluști, cartofi cu rozmarin și friptură la cuptor, prajitură cu mere, salată de vinete și o salată de castraveți. Ce era să fac? Să mă culc flămândă? De când am venit de la serviciu și până seara nu mi-a stat gura.
- Soțul, Sorin. El cumpără dulciuri. Intrăm în Lidl și pe dreapta e ciocolata și pe stânga florile. Eu mă uit la flori el alege ciocolata. Cumpără mereu 5 ciocolate cu alune. Mari. Da, și alunele sunt mari. Mie nu-mi place de fel ciocolata, dar când el o mănâncă seara târziu desfăcând-o pe toată și așezând-o în pat, între noi, eu ce ar trebui să fac? Să n-o bag în seamă? Și asta se întâmplă în fiecare seară.
- Prietenii. Vin la noi cu înghețate, cu prăjituri, uneori chiar cu torturi. Bineînțeles că avem și prieteni care nu aduc nimic. Pe aceștia îi ador până în momentul în care sună și comandă mâncare de pe la restaurante din cele care îți trimit și desert deși tu nu ai comandat așa ceva. Dap, desertul ăla e așa de bun…