Primavara bate la ușă

Chiar dacă e februarie (când naiba a trecut ianuarie?), chiar dacă ar trebui ca geaca îmblănită să fie la mare căutare, eu simt că vine primăvara. Tare.

Vremea bună de afară e un argument. Mărțișoarele din magazine alt argument, mă duc fără să vreau cu gândul la zambile, narcise și lalele, adică la primăvară. Unde mai pui că zilele astea fac o cercetare despre Lacul Como din Italia și aproape toate pozele pe care le găsesc, sunt făcute acolo primăvara. So, vine.

Abia aștept! Dacă de zăpadă n-am avut parte, atunci măcar de primăvară să ne bucurăm.

Bine, până atunci avem de trecut probele orale la BAC (dap, sunt săptămâna viitoare), avem de terminat o mulțime de chestii pe lângă casă și bineînțeles în atelier, dar cum în ultima vreme timpul trece incredibil de repede (ați observat și voi?), parcă văd că următorul articol îl scriu de ziua femeii.

Ce voiam să zic, deși sunt așa într-o stare că nici la sală n-am mai ajuns de vreo lună, presimt totuși că odată cu venirea primăverii îmi voi aduce aminte de cele 10kg pe care le port aiurea după mine și voi intra din nou în forță în sala de… forță. Bine, nu-i ca și cum de o lună n-am mai făcut exerciții fizice, am o minge de fitness care îmi ocupă un sfert de living și bineînțeles că o mut de câteva ori pe zi dintr-o parte în alta.

În rest nu mă prea pot lăuda cu chestii, dar peste vreo două săptămâni poate vă spun cum stau cu timpul liber pentru că de luni începem programul la 6 dimineața pentru a-l termina la 14. Sunt tare curioasă ce o să fac cu toate după-amiezele libere, poate voi avea timp mai mult de citit (și terminat cele 5 cărți începute, e un record pentru mine asta), de ridicat nivelul de curățenie al casei, de plimbat, de văzut filme cu ai mei. Vedem noi! Sau poate îmi fac un program și scriu zilnic pe blog, mamă, cum ar fi asta…

Hai cu primăvara, că sigur ne aduce lucruri bune!

(Visited 305 times, 1 visits today)

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.