Da, știu, trebuia să fi citit cartea asta în urmă cu mulți ani, dar n-am făcut-o decât în anul de grație 2018. La început.
Împăratul mușelor de William Golding îmi confirmă credința că nu există ”persoană inocentă” și că orice excepție confirmă, de fapt, ipoteza asta.
Un grup de copii (cei mai mari au 12 ani și cei mai mici nu mai mult de 5 ani) care supraviețuiesc unui accident aviatic se găsesc împreună pe o insulă pustie, unde găsesc totuși hrană și apă potabilă din belșug, dar nu există oameni mari. Adulți, adică. Deși au toate premisele pentru a supraviețui civilizat până când vor fi găsiți, reușesc chiar și să aprindă focul, cei mici ajung să se certe și chiar să se ucidă între ei aparent fără niciun motiv demn de luat în seamă, asta dacă nu ținem cont de frici și de dorința unora de a conduce grupul.