fără toane

Am simțit nevoia să scriu azi ceva aici. Nu-i o zi specială, ba chiar cred că va fi una din multele zile pe care nu le băgăm în seamă în viața asta. Muncim, citim, vorbim cu ceilalți, ne îmbrățișăm copiii și mergem mai departe. Nu ne vom aminti nicicând de joia asta banală, care a început cu un sunet îndepărtat de sirenă și implicit cu o trezire la ora 5 dimineața. Va fi o zi lungă, asta știu sigur.

Mă bucur că a venit toamna, dar nu mă încântă faptul că am pornit deja de două săptămâni centrala. N-am făcut încă rocada hainelor în șifonire, mă descurc cu două hanorace peste tricourile de vară și-un pulover nou. Și-o geantă nouă, dar nu despre asta discutăm. 🙂

Sâmbătă o să avem zi de reamenajat atelierul. Abia aștept! Punem rafturi noi, băncuțe și lumini mai puternice că suntem din ce în ce mai bătrâni și materialele ni se par a avea două fețe. De cele mai multe ori au doar una, numai că noi n-o vedem. Ne trebuie lumină mai multă sau ochelari mai buni. Încercăm cu prima variantă deocamdată.

N-am strâns încă piscina. E goală, dar nu-i strînsă. Oameni gospodari, ce să zic, noi ăștia din generația de mijloc. Pentru că cei mai bătrâni, de exemplu mama, n-a stat deloc cu mâinile în sân. Ea pe lângă faptul că și-a pregătit cămara pentru iarnă, și-a pus în cap și să aibă la primăvară o grădină frumoasă, plină de lalele și a curățat și săpat tot pământul din jurul casei.

Mi-am amintit că azi e joia aia în care fetele merg să-și ia buletinele. Cine a zis că va fi o zi de care nu ne vom aminti? Ia uite, zece ani va sta înscrisă în cărțile de identitate ale fetelor la rubrica ”data eliberării”.

Hmm, cum găsim noi ceva memorabil în fiecare zi! De toamnă, de data asta.