StreetFood festival sau cum am facut Taco la mine acasa

Săptămâna trecută le-am promis fetelor că facem într-o seară paste. Pene colorate, că acestea le plac loc cel mai mult. Și când pastele erau deja în apa fierbinte, iar sosul lua miros de busuioc, sună la poartă un curier și-mi spune că am primit ceva perisabil și că ar fi bine să folosesc tot ce-am primit ACUM.

Pai am primit toate astea, cum ar fi sa beau eu toate berile alea Staropramen acum?

Am făcut loc în frigider și-am băut doar una. Bună. Blondă. Bună foc! Fix pe foc am pus și eu două tigăi și urmând instrucțiunile date de chef Alexandru Rada, am pregătit cel mai bun Taco făcut vreodată într-o bucătărie de pe strada mea.

Copilele au stat ciorchine pe lângă mine. Au uitat parțial de paste și s-au concentrat pe carnea de vită care s-a făcut cam într-o oră la foc mic. Cât timp am preparat și sosul pentru Taco am savurat berea blondă ușor amăruie și am pregătit farfuria (făcută special de cei de la Chicineta), ediție limitată pentru Staropramen, pe care urma să troneze frumos mâncarea proaspăt preparată.

Recunosc, n-am participat niciodată la un StreetFood Festival, mai mult din motive de kilograme, decât de neocazie, dar am de gând să las complexele deoparte și cu prima ocazie să trăiesc experiența asta.

Așa ne-a ieșit nouă Taco:

Mulțumim Staropramen pentru ocazia de a găti în familie și pentru gustul delicios al berilor voastre!

Mesajul este ca Staropremen este partener principal al Street Food Festival ( https://streetfoodfestival.ro) și pune la bătaie niște premii foarte interesante, printre care și o excursie în doi la Praga la un festival stradal de mâncare.

Găsiți aici detalii, e foarte simplu dacă ai 18 ani:http://oamenisigusturi.ro/streetfood

Hai, să avem poftă!

(Visited 443 times, 1 visits today)

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.