Cum sa te pregatesti pentru un majorat reușit

Zilele astea îmi dau doctoratul în organizări petreceri de majorat. Ai zice că e greu de tot să găsești locația, să faci liste cu invitati, să comanzi torturi și alte chestii de importanță majoră, dar toate acestea pălesc în fața provocării iscate de întrebarea: eu cum mă îmbrac/încalț/coafez/ pentru majorat?

Așa că m-am hotărât să le iau pe rând și să nu aglomerez totul pe ultima sută de metri:

1. Coafură și machiaj. Ca să nu am și grija asta până în ultima clipă, le-am făcut fetelor programare la un salon în ziua majoratului, ca să rezolve dintr-un foc și părul și machiajul. Bineînțeles că avem și noi acasă tot felul de produse de machiaj, avem și pentru coafat tot felul de plăci, uscătoare de păr și chiar un ondulator de genul acesta care te lasă cu părul strălucitor și ondulat până să apuci să  calci o cămașă, și pe care eu sigur îl voi folosi în ziua cu pricina, pentru că-s prea stresată să pierd 2 ore la coafor atunci, dar trebuie să recunosc că pentru ele,  o programare făcută din timp la salon, îmi ia mie o mare greutate de pe umeri în ziua evenimentului, așa că le las pe mâna altora din punctul ăsta de vedere.

2. Îmbrăcămintea. Am început cu: am văzut o rochie frumoasă, dar depășește cu mult bugetul (nu stabilisem niciun buget), am trecut prin: nu-mi place nimic, mă îmbrac cu ceva din dulap și-mi iau doar pantofi, am luat mall-urile la pas mai multe zile, au fost cu mine, au fost și singure, au fost și cu mine și cu tati,  și-am încheiat cu: mă duc din nou singură, îmi găsesc sigur ceva, îți trimit pe WhatsAap și dacă îți pace și ție, îmi iau.

Una ăn rochie, cealată în pantaloni, a șaptea zi după calendele grecești, au azi fiecare câte o ținută pentru eveniment, care în cazul nostru nici măcar nu va fi o seară de dans sau o chestie de genul ăsta. Va fi altceva.

3.Încălțămintea. Dacă Iulia a știut de la început că indiferent cu ce se va îmbraca va purta o pereche de pantofi nude, și nu ne-a rămas decât dificila misiune de a-i găsi, rapid și elegant în primul magazin de încălțăminte în care am intrat, la Sonia lucrurile au stat cu totul altfel. Inițial a spus că ea merge în vanși, apoi că vrea niște bocanci, dar depinde cu ce se hotărăște să se îmbrace, după care și-a dorit mult niște botine care în final nu se potriveau cu ținuta cumpărată, pentru ca până la urmă șă-și ia fix ca și Iulia, o pereche de pantofi nude, bineînțeles din altă colecție și cu un toc mult mai înalt. Rămîne să vedem dacă vor rezista domnișoarele cu pantofii ăștia în picioare câteva ore, după ce ani de zile au purtat doar încălțăminte sport!

Gata, suntem pregătiți. Avem locația, am comandat tortul (nu vreți să știți), am trimis invitatiile. Va fi o seară frumoasă, între prieteni (ai lor),  probabil cu câteva lacrimi (ale noastre) și cu multe zâmbete (ale tuturor)! Și-un film. Revin.

(Visited 800 times, 1 visits today)

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.