fără toane

Am zugrăvit de curând camerele fetelor (adică fix weekendul trecut) și nu pot trece peste momentul acesta fără să punctez niște lucruri, care să rămână scrise undeva pentru multă vreme. Este vorba despre problemele pe care le-am avut cu ele la reamenajarea camerei, mai exact la ce păstrăm și ce aruncăm. Ce donăm și ce vindem. Poate și recondiționăm câte ceva…

Dacă le întrebi pe ele (fetele împlinesc 18 ani într-o lună) n-ar renunța la mai nimic. Numai că noi am insistat, și până la urmă le-am convins să doneze din hainele rămase mici sau pe care nu le mai poartă, să arunce pungile de pe la diverse chestii pe care le păstrau cu sfințenie, să se despartă de posterele cu artiștii preferați (mă rog, aici n-am reușit chiar 100%, dar o luăm ca pe un succes). Cu toate astea sunt câteva chestii de care nu au vrut să se despartă nicicum, niște lucruri pe care eu am o bănuială că mai toți adolescenții le apreciază (supra-apreciază, după părerea mea) și de care nu vor să se despartă, ba din contră, investesc în continuare, din banii lor de buzunar, în câteva din lucrurile acestea:

1. Ursul mare de pluș pe care îl au din copilărie și care oricum stă singur și părăsit undeva într-un colț al camerei de câțiva ani. E drept el supraveghează tăcut totul, așa cum candid îmi explică Iulia, dar totuși, mai avem un pic și suntem majore…
2. Nu le-am putut face să renunțe la rochiile cu care s-au îmbrăcat la carnavalul de acum câțiva ani de la școală. E drept că rochițele încă li se potrivesc și pot fi purtate și la alte evenimente, dar ocupă locul și le-aș fi vrut dispărute din șifonierele lor. Ele nu și nu, așa că am lăsat-o și eu moale. Să le păstreze până la momentul: Mami, trebuie să-mi cumpăr rochie pentru majoratul lui …(you name it). Și atunci vom face o înțelegere.
3. Medaliile de tinichea câștigate la concursurile de dans sportiv cu vreo 6-7 ani în urmă, sunt agățate și acum care pe unde se poate, ba într-un colț de oglindă, ba de-o margine de pat. Deși dacă ar fi după mine, ele și-ar avea locul într-o cutie cu amintiri și încă aștept momentul să le fac să dispară. Deocamdată strălucesc glorioase.
4. Cele ~ 100 de huse pentru telefonul mobil cu care și-au încărcat fiecare cel puțin câte un sertar al noptierei. M-au făcut cu capul la câți bani dau pe husele astea, nu trece săptămână fără ca măcar una din ele să nu apară cu câte o husă nouă, și asta n-ar fi nimic dacă acestea n-ar fi și din ce în ce mai ciudate. De la huse simple la unele în formă de înghețată sau mai știu eu ce, toate sunt la ele în sertare. Și da, au huse și de la telefoanele pe care le-au schimbat între timp.
5. Pernuța norocoasă. Asa-i o poveste în sine, știm cu toții că visele sunt mai frumoase și noaptea nu poate fi un sfetnic bun decât atunci când dormi cu pernuța norocoasă alături. Bine, sper să nu citească aici, dar eu am schimbat perna aia de câteva ori de-a lungul timpului, ideea e să fie ele convinse că-i norocoasă, nu contează că e nouă sau veche.

Cam astea sunt, nu-s multe și nici de neacceptat, până la urmă dacă ursul ăla trebuie să stea la colț nu are decât. Totuși, un sertar gol ar face loc câtorva cărți sau unor cursuri noi, mai ales că începe școala. Bineânțeles că au fost și lucruri la care au renunțat fără să le-o ceară nimeni, așa cum ar fi televizoarele. Din păcate se ceartă în continuare pe o boxă bluetooth pe care nu se hotărăsc cum s-o împartă și oricât am încercat noi pe toate căile, se pare să varianta corectă pentru soluționarea problemei este să le mai luăm una.

Sunt sigură că și alți adolescenții au lucruri față de care au dezvoltat pasiuni neînțelese, nu fac un caz din asta, dar vreau să le arăt postul ăsta fetelor mele peste ani. Să zicem… 20 de ani.