N-am plecat niciodată departe de acasă de sărbători. Adică, cel mult ne-am dus la părinții mei, dar asta tot acasă înseamnă. Cu atât mai mult, n-am făcut nicioadată sărbătorile printre străini. Bine, nici acum n-au fost chiar printre străini, dar totuși…
Am petrecut anul acesta zilele de Paști la bulgari. Mai exact într-un hotel din Nessebar unde înțeleg că se duc români de Paște de cel puțin 10 ani. Cum ar spune Amza Pellea, mai devreme sau mai târziu vine rându’ la toată lumea. Rândul nostru a fost în 2017 și nu pot spune că ne pare rău.
Am fost o vacanță frumoasă, începută în Vinerea Mare și terminată luni după Paște.