fără toane

De o lună întreagă citesc la Marte Roșu de Kim Stanley Robinson .

Subiectul clasic, omenirea și-a dat seama că Pământul n-o mai suportă și trimite 100 de oameni pe Marte să încerce să se adapteze și să transforme planeta roșie într-un loc mult mai primitor pentru pământenii care-i vor urma.  Îmi place de numa, mi se pare o chestie care-ți deschide capul și te face să-ți pui niște întrebări, dar în același timp să și găsești răspunsuri la ele. Pe mine una mă face să încerc să fiu foarte bună în ceea ce fac. Să mă străduiesc zilnic, să învăț, să nu mă dau bătută, să găsesc soluții.

La un moment dat în timpul lunii care tocmai a trecut, am fost la țară la ai mei și am uitat cartea acolo. Acasă pe noptieră mă așteptau celelalte două volume din serie, Marte Verde și Marte Albastru. Vă spun, îmi place atât de mult povestea încât am început deja Marte Verde. Abia am trecut de primele 400 de pagini (citesc doar seara înainte de culcare maxim 15 minute că ora mea de culcare oricum e foarte înaintată) și sunt deja sigură că imediat ce-mi recuperez prima parte de la ai mei, voi lua lectura fix din locul în care am lăsat-o, pentru că ajung oamenii aceia de pe Marte la un nivel de civilizație și se împacă unii cu alții și le cresc afacerile (rudimentare sau super-tehnologizate, normal), de vreau neapărat să aflu ce explicație are autorul pentru felul în care au făcut asta.

Mi se pare că este o carte care pur și simplu prezice viitorul, Stanley este un tip care a studiat mai mult de 20 de ani planeta Marte, a făcut o obsesie pentru ea, a pus-o într-o lumină incredibilă, și tot ce face acum în lumea reală a lui 2016 Elon Musk, cred este o punere în practică a romanului lui Robinson. Dacă nu știți de Musk, just google it.

Vă mai povestesc peste vreo trei luni când termin cărțile astea. Până atunci, la baie pe mașina de spălat am Jocul lui Gerald de Stephen King. Citesc des din ea, mai ales de când nu mai intru cu telefonul în baie, și-s curioasă cum se descurcă și ce face până la urmă tipa aia (Jessie), care în timpul unui joc sexual nu prea dorit de ea își ucide din greșeală soțul (pe Gerald, ați ghicit) și rămâne singură, dezbrăcată și legată cu cătușe de tăblia patului, în casa din pădure, cu ușa deschisă și cadavrul soțului langă pat.

Am ajuns la partea în care un câine flămând intră în casă și linge sângele de pe cadavru sub privirile îngrozite ale lui Jessie. Da, impresionant, știu. De nedorit, groaznic, nasol, incredibil. Recunosc, mă scoate din zona de confort lectura asta, dar sunt curioasă și revoltată în același timp. Să vedem cât îmi ia s-o termin și pe asta.

Voi? Ce mai citiți zilele astea?