O seară, acum vreo două săptămâni. Ce spun eu seară, era deja noapte în toată regula. Era miezul nopții, mai exact. Abia atunci îmi teminasem treburile zilnice (dap, eu chiar am nevoie de ziua aia de 48 de ore) și după ce am răsuflat ușurată, voiam să-mi iau un moment de respiro înainte de a merge la culcare.
În gândul meu era: îmi spăl un strugure și stau un pic în canapea la televizor. Poate găsesc și-un sfârșit de film bun pe vreun canal, dar stai să merg la toaletă mai întâi.
A intrat la toaletă (nu știu de ce-mi vine să povestesc la persoana a treia, probabil că mintea mea refuză să mă plaseze în poveste, dar trebuie să mă credeți, eu am fost), so, am intrat la toaletă și cu gândul la boabele mari de strugure cu care urma să mă îndulcesc, cu toată povara treburilor zilnice plecată de pe umeri, cu o relaxare pe care probabil n-o s-o mai am curând, mi-am dat blugii jos. Fracțiune de secundă s-a auzit: zdrag, buf, poc, pleosc, și în mișcarea de întoarcere spre vasul de toaletă eram deja cu mâna până la cot în apă.
L-am luat, l-am aruncat direct în prosop, i-am scos husa, l-am pus pe calorifer 5 minute, l-am aspirat, l-am pus în orez noaptea aia, a doua zi dimineață l-am dus la service și o săptămână mai târziu mi-am luat alt telefon. Tot iPhone 6.
Data viitoare incearca sa anunti ca nu urmeaza cine stie ce grozavie, ca sa nu pui pe jar oamenii care te plac. 😀 Pret de cateva randuri am stat cu teama ca ti s-a facut rau sau ca ai descoperit cine stie ce problema… :)))
De cand suntem cu casa in renovare, imi port “comorile” cu mine si le tot scap prin baie. La fiecare cateva ore adun de pe jos chei, bani, tigari, pungile pentru rahatii lui Bruno… :))))))
Dar ai ceva lucruri la tine, n-am ce sa zic.
Eu de obicei nu intru cu nimic in baie. Am o carte inceputa ce mă așteaptă pe masina de spalat. Când mi s-a întâmplat cu telefonul habar n-aveam că-i în buzunarul de la spate al blugilor. Niciodata nu-l pun acolo. Niciodata pana atunci. 🙁
Ok, ce cauta telefonu la toaleta? lol da, nu il duc dupa mine desi al meu rezista la apa (love my Sony).
A luat insa apa ca am vorbit la el cand ploua torential. Nu a avut nimic, evident.
Chiar prefer telefoanele care nu se cearta cu natura.
Pai telefonul era in buzunarul de la spate al blugilor, acolo unde eu nu-l pun niciodata. Dar probabil că după 17 ore de muncă nu mai judecam. Si nu, nu ma convinge nimeni ca am nevoie de un telefon rezistent la apa. :))
Mno.. dupa ce am citit postarea ta, nu mai iau telefonul la baie. Ceea ce fac mereu, mereu. Si eu sunt mega ametita si cu doua maini stangi in ultima vreme, covorul din bucatarie mi-e martor saracul.
[…] nu în ultimii doi ani, timp în care mi-a fost furat un Note 4 din buzunar la Auchan Titan, am scăpat un iPhone 6 în toaletă și în urmă cu o săptămână mi-am lăsat telefonul la poartă în zăpadă lângă mașină […]