fără toane

Scriu postul ăsta ca să stiu exact peste vreo 50 de ani să spun: Avem grătarul din octombrie 2016. 

Am avut de-a lungul timpului mai multe grătare de curte, începând de la nelipsitul dreptunghi cu 4 picioare prezent în orice gospodărie, până la cel mai sofisticat grătar pe gaz. A avut fiecare momentul lui de glorie, mai puțin ăsta ultimul, pe gaz, cu care nu ne-am înțeles deloc. Mă rog, aproape deloc. Acum era momentul pentru un gratar rustic și am făcut să se întâmple.

Așa cum probabil v-ați dat seama, am vândut grătarul ăsta cu 800 lei, am mai pus 200 și l-am luat pe cel din fotografie, de la Dedeman. Are și două accesorii, două corpuri, unul de masă și unul cu loc pentru chiuvetă, deocamdată noi l-am lua doar pe cel pentru chiuvetă pe care o vom monta la primăvară, pentru că am cam terminat cu amenajările pe anul ăsta.

Grătarul e greu de numa. A venit cu masină cu lift și l-am cărat cu o liză până la locul din curte în care l-am asamblat. A fost nevoie de  4 persoane pricepute pentru a-l asambla. Spun pricepute pentru că în mai puțin de 3 ore de la livrare, toate piesele puzzle-ului erau așezate și lipite între ele cu ceva ciment amestecat cu apă. L-am și inaugurat până după-amiază, așa că în cazul nostru nu-i valabilă aia cu: grătarul pe gaz se face mai rapid. Nop.

Ce-mi place cel mai mult la el după fripură, este felul în care arată. Mai ales din lateral. Și-mi mai place când mă uit din atelier pe geam și-l văd afară în curte. Mă simt de parcă aș fi într-o pensiune de la munte.  Și e foarte fain.

N-am făcut încă focul în el. Facem jarul direct cu cărbuni aprinși cu brichete pentru a evita crăparea. Nu l-am căptușit cu nimic, e fix așa cum a venit din fabrică. Ceva îmi spune că totul va fi în regulă în acești următori 50 de ani.

Gata, azi am gătit niște păstrăv la grătar, dar n-am avut cu ce să fac o poză. Vă povestesc eu!