Da, ați înțeles bine, miss. S și miss. I (fostele Copilul Sonia și Copilul Iulia) merg la serviciu. Ok, știu că împlinesc abia 17 ani în toamnă, că nu mor de foame sau de sete, că de bine de rău purtăm același număr la pantofi, deci au și cu ce se înălța, dar copilele au stabilit că e timpul să-și câștige proprii bani și să o facă fără ajutorul nostru.
De vreo săptămână sunt promoterițe, împart eșantioane de produse sau dau diverse premii prin magazine, făcând în 4-6 ore/zi mai mulți pași decât îmi arată mie seara ceasul. S-au plâns de picioare în prima zi, au spus că munca-i grea a doua zi, dar uite că peste 2 zile miss. S i-a salariul pentru prima ei campanie, și săptămâna viitoare vine rândul Iuliei să-și încaseze “onorariul”. Una a avut o campanie mai scurtă, alta mai lungă, ce să faci, n-ai ce să faci.
De ce le-am lăsat să facă asta? Eram curioasă dacă se descurcă. Pentru că și-au dorit, pentru că singure au vorbit la agenție, singure și-au luat în primire recuzita, singure și-au negociat salariul (asta-i un fel de-a spune, că ele ar fi fost încântate cu oricât le-ar fi oferit oamenii ăia). Tot singure își vor da și demisia într-o zi. 😀 Noi doar am fost de acord să facă ce vor ele.
De ce m-am bucurat că au făcut-o? În primul rând pentru că de undeva trebuie să înceapă. În al doilea rând pentru că de câte ori era nevoie să ne ajute pe noi la ceva în atelier, făceau ce făceau și până la urmă dispăreau, adică nu erau învățate cu un program fix, nu aveau nicio responsabilitate, pe când aici… Și nu în ultimul rând pentru că experiența căpătată acum le va fi de folos mai târziu, indiferent ce vor alege să facă în viață.
De ce mi-e frică? Da, mi-e și frică de ceva. Nu spun că ăștia-s bani câștigați ușor, dar sunt bani mulți pentru ele (care aveau un buget de cheltuieli personale de 50 lei/săptămână din care zgârcita de mă-sa le pistona să bage și ceva la pușculițe). Pe de o parte mi-e frică pentru joburile lor viitoare, care poate n-or să mai fie chiar așa bine plătite și atât de ușor de dus la bun sfârșit. Pe de altă parte mi-e frică și că vor înțelege că poți câștiga bani și fără să faci cine știe ce facultăți pretențioase. Sper să fiu ca femeia din povestea cu drobul de sare și fetele să înțeleagă din jobul ăsta de vară fix ce e de înțeles, adică le-a adus ceva bani de buzunar care n-au căzut din cer sau din portofelul lui tati, și puțină experiență în lucrul cu oamenii și u programul fix.
Ce sper? Sper să înțeleagă și să prețuiască munca. Iulia deja în prima seară de după lucru, s-a întins pe jos în living cât e de lungă și m-a întrebat cu voce stinsă: ”Mami, așa obosită te simți tu când intri seara în casă din atelier și eu te rog să-mi faci clătite?” Nu i-am răspuns, dar acum știe.
Te inteleg perfect ! 😐 Totusi… bucura-te ca le ai aproape si le poti vedea in fiecare seara.
Baiatul meu lucreaza in Jupiter ( ajutor de bucatar) din 29 iunie si daca pana acum, blama programul zilnic scolar si trezitul de dimineata(ora 7.00) , dupa aproape doua luni de munca cu program zilnic de 7-23, cu libere mai deloc( 2-3 zile in tot acest timp, ma suna si imi spune ca “da, am avut dreptate atunci cand ii spuneam ca toate lucrurile se fac la timpul lor si cand il indemam sa invete mai mult” . L-am inteles, l-am sustinut, l-am lasat “sa guste” din Viata, mai ales ca are planuri mari cu ea 🙂 . Au mai ramas 5 zile pana ne vom revedea, pana cand il voi strange din nou in brate si pana cand… papilele mele gustative vor fi rasfatate de bunatati gatite de el ( cel putin asa mi-a amenintat 😉 ).
Ce frumos!!!
Fata, ce copii mari avem! Auzi la ei, serviciu, gatit pentru parinti, mai au putin si ne dau clasa in toate cele. Exact cum zici, sa ne bucuram cat ii mai avem aproape in fiecare zi.
Eu de ceva vreme observ ca ei sunt cei mai buni profesori ai nostri si cat de multe lucruri invat de la ei… nu iti mai spun ! 🙂 Parca m-am mai nascut o data ! 🙂
foarte bine că le-ai lăsat. vor aprecia altfel multe lucruri de acum înainte.
Asa am gandit si eu. Sa vedem…
Felicitari! :).
Tu zici de ele, nu?!
In primul rand de ele! 🙂 si apoi felicitări voua, părinților, ca le sprijiniti! Am trecut in adolescență printr-o experienta similara si asta m-a responsabilizat mult :). A fost bine pentru mai tarziu 🙂
Sper sa fie asa si la noi. Azi Sonia a luat salariu. M-a luat la mall sa-mi faca cinste din primul salariu. Si-a luat blugi, tricou si husa de telefon. Cand am plecat spre casa si-a amintit de ce am mers acolo.
:)) :)) :))
Este o experienta care le va ajuta sa se maturizeze frumos si care le va trezi amintiri placute mai tarziu. Felicitari lor pentru curaj, initiativa, ambitie!
Pe toata perioada liceului a mers si Ionut la impartit de pliante cu niste colegi (in weekend-uri si in vacante). Datorita acelui job a devenit mai responsabil, a invatat sa aprecieze banii si sa ii cheltuie cu masura. 🙂
Imi amintesc ca asa am fost si eu. Cum prindeam o vacanta, cum munceam. Si ocheam din timp chestii prin magazine iar in ziua de salariu ale mele erau.
Sper ca la varsta asta si puica mea sa vrea sa incerce. Mi se pare parte a unei educatii financiare pe care trebuie sa o aiba copiii nostri. Tare as fi vrut sa am si eu mintea asta la varsta lor. Bravo fetelor tare si bravo tie! sunteti niste parinti grozavi!
Cine știe cum o mai fi lumea când va fi puica ta la vârsta asta!
Multumim, Cris!