fără toane

Să mai spună cineva că Jocurile Olimpice nu îndeamnă oamenii să facă sport. Sau cheltuieli.

După ce am văzut vreo 4 meciuri de tenis de masă la Rio, trei dintre ele cu români protagoniști, ne-am amintit că sportul ăsta ne era tare drag și nouă în copilărie, ba chiar și mai târziu, când, cu un fileu, o minge și două palete mergeam vreo 6 prieteni să jucăm ping pong la mesele de ciment din parc. Si ne apuca noaptea pe acolo, fără să reușim să avem un campion. Eram toți buni, după standardele noastre, desigur.

De-a lungul anilor, Sorin a mai zis de câteva ori că și-ar dori să avem pe terasă o masă de tenis, dar n-am luat niciodată prea în serios dorința lui, mai ales că de la noi de pe terasă mingiile ar zbura una câte una prin curțile din jur, și să ne enervăm  vecinii, nu-i tocmai o idee bună.

Au trecut anii și au venit JO de la Rio. V-am spus, a fost nevoie de vizionarea câtorva meciuri, de dorința Iuliei de a învăța să joace și de o ofertă bună de la Metro (950 lei) pentru a avea în curte o masă de tenis de exterior de toată frumusețea.

Gata, jucăm de două zile, copilul Iulia face trei antrenamente pe zi, eu cu Sorin suntem ca și acum 20 de ani (OMG cum sună asta) la fel de competitivi, iar Soniei, care-i la Târgoviște zilele astea, nu-i vine să creadă că are în curte o masă de ping pong.

Deși asta era penultima chestie pe care era cazul s-o cumpărăm acum, în apărarea noastră putem spune că masa se strânge ușor, nu ocupă loc mult și majoritatea bugetului pentru ea a fost luat din…pușculiță.