fără toane

Am citit recenzia Andreei (până la un punct că ea e darnică cu spoilerele iar mie îmi place să aflu din carte firul poveștii) și în mai puțin de jumătate de zi am fost la librărie și mi-am luat cartea. După încă două ore treceam de 50 de pagini citite, deci dacă vă place genul de roman istoric, nu trebuie să treceți peste cartea asta.

Impărăteasa Orhidee este o carte scrisă de Anchee Min, o chinezoaică care și-a povestit viața în două romane, Azaleea Roșie și Sămânța încolțită pe care le voi citi desigur, mai ales că sunt fan cărți autbiografice de când în facultate l-am descoperit pe Dali (nu întrebați).

Eu sunt fascinată de cultura orientală din trecut, dar și de azi, așa că vă dați seama că m-a prins rău de tot cartea. Obiceiuri despre care n-ai fi crezut că ar fi putut exista, oameni care mai de care mai ciudați și cu interese mai diverse, copii, eunuci, împărătese, palate, intrigi, toate se împletesc și fac cumva să curgă povestea.

Ce m-a frapat a fost, desigur, discrepanța dintre opulența de la palat și restul țării care trăia într-o sărăcie greu de imaginat.  Se poate spune despre Orhideea că a avut noroc și și-a salvat cumva familia de la o viață cu mult sub limitele suportabilității, dar povestea ei mi-a dovedit o dată în plus că nu-i de ajuns să ai bogății, că sufletul e întotdeauna mai important și că un echilibru între inimă și starea materială e de preferat unei vieți imbelșugate dar lipsite de implinire sufletească. Am și-un citat din carte care spune mai frumos asta:  „Nu pot să nu fiu ceea ce sunt, adică o femeie care simte că trăiește pentru a iubi. Iar statutul de soție imperială îmi ofera totul, mai puțin asta.”

Mie mi-a plăcut mult cartea, o recomand cu drag celor care vor să-și consolideze cunoștințele despre istoria și cultura Chinei.

Urmează Ultima împărăteasă și am de gând să citesc și celelalte cărți scrise de Anchee Min și traduse la noi. Ceva îmi spune că nu voi regreta.