Ești prieten cu un om. E simplu. E frumos. Trăiești momente, clădești amintiri, te bucuri și suferi alături de el/ea și ajungi la momentul în simți că sunteți imbatabili, că prietenia voastră va dura, că oriunde vă va duce viața voi veți rămâne în legătură.
Dacă la un moment dat ceva nu merge bine între voi, ori încercați să vedeți ce s-a întâmplat, ori așteptați. Timpul va rezolva neînțelegerile și va veni o zi în care toate vor căpăta un înțeles, și pentru unul și pentru altul, veți înțelege c-a fost mai bine așa, că nu-i musai să fim tot timpul de acord, nu-i musai ca ce-și dorește unul să fie ok și pentru celălalt. Nu-i o tragedie dacă ce i se pare unuia corect, i se pare celuilalt lipsit de sens. Putem avea percepții diferite asupra lucrurilor sau oamenilor. De cele mai multe ori dreptatea nu-i nici de partea unuia, nici de partea celuilalt, dar nu asta e definitoriu într-o prietenie. Definitorie este sinceritatea.
Dacă după ani de prietenie afli că cel pe care-l considerai prieten, cel pentru care ai fi fost în stare să pleci în noapte către necunoscut, cel care-ți era un fel de frate/soră alături de care erai la bine și la greu, te-a mințit tot timpul, atunci nu știu ce mai rămâne din prietenia voastră.