E o nebunie! Părinți, nepărinți și copii deopotrivă își dau cu părerea și emit teoreme despre cum ar trebui să creștem copiii sau cum ar trebi să ne fie părinții.
M-a luat de cap învălmășeala asta de păreri. Oameni. Suntem cu toții oameni. Suntem unici. Compatibili sau incompatibili cu ceilalți, mici sau mari, adulți sau copii, e DREPTUL fiecăruia dintre noi să procedăm cum vrem, să avem ce relații vrem, cum credem noi că e corect, atâta timp cât respectăm legile. Dacă o facem bine sau nu, ne-o va arăta timpul.
Cine sunteți voi să spuneți cum se cresc copiii? Când s-a inventat chestia asta, cum că-i o știință să fii părinte? Să vă spun ceva, de peste 2000 de ani părinții au tot crescut copii. Mai buni, mai răi, mai sănătoși, mai bolnăviori, mai bine pregatiți pentru viața sau mai puțin bine. Vorbesc de părintele care încearcă, așa cum știe el, să facă tot ce-i mai bine pentru copilul său. Daca-i iese sau nu, i-o va arăta viața.