fără toane

Simt o nevoie acută să fac bine. Uneori îmi iese, alteori nu.

Aseară am parcat mașina în fața unui cunoscut restaurant din oraș. Locul de parcare parcă mă aștepta pe mine: mare, în loc neinterzis de lege, aproape de local, ce mai, prefect. Închid mașina și mă îndrept spre intrare. Aud pe cineva în urma mea: Doamna, doamna! Mă uit în spate și văd o fată la vreo 20 de ani  care îmi spune că acolo e parcarea ei și-mi cere să-i dau și ei de-o pâine.

Inițial am vrut să-i spun că vreau bon, dar pentru că mă grăbeam și nu voiam să intru în polemici cu ea, i-am spus că vorbim când mă întorc. Bine, fata mea,  îmi aruncă ea de la distanța celor 20 de pași dintre noi.  Mă gândeam s-o cert, s-o trimit să muncească că nu-i ok ce face, că sigur se pricepe ea la ceva și poate ajunge cineva în viața asta… Sau mă gândeam că n-am s-o mai găsesc acolo când revin.

Intru în restaurant și, contrar așteptărilor voastre, mă duc în bucătărie (de fapt în oficiul de lângă bucătărie) și stau de vorbă cu bucătarii, măsor dimensiuni corporale, pun semne pe niște costume și după vreo 40 minute plec încărcată  cu o mulțime de pungi pe care le țineam în brațe una peste alta. Nu, nu erau cu mâncare.

Știți cum sunt pungile, alunecă de numa. Într-un echilibru precar am ajuns cu ele până fix lângă mașină, moment în care turnul babel din brațele mele s-a împrăștiat pe trotuar, pe stradă, peste tot.

Cine a apărut din pământ și-a început să-mi strângă pungile de pe jos în timp ce eu căutam disperată prin geantă cheile? Exact, fata mea de mai devreme. S-a băgat și să scoată două pungi de sub mașină. Mi le-a pus pe toate frumos pe banchetă și n-a mai spus nimic, pentru că mie mi-au pierit din cap toate dojenile la care mă gândisem mai devreme și am scos automat 5 lei din portofel. I-am multumit, am urcat în mașină și-am plecat fără să mă gândesc dacă ea are sau nu unde dormi la noapte, fără să mă gândesc ce-o determină să facă treaba asta cu parcările, fără să mă gândesc că sunt sute ca ea în București, fără să mă mai gândesc la nimic. Mi-a părut bine că nu i-am dat banii degeaba, că a făcut ceva pentru ei, mi-a părut bine că a fost acolo când am avut nevoie. Nu mi-a păsat de ea. Sunt om mic și asta trebuie să se schimbe.

Voi ce ați fi făcut? Voi sunteți altfel?