Oficial e vacanta

Neoficial azi la prânz vine cineva să ridice niște marfă (n-a mai venit, vine mâine, deci nici maine nu-i complet vacanță) , mai trebuie să merg la trezorerie (nu m-am mai dus), și mă uit încă în cont din  3 în 3 ore, poate, poate, vreun client se gândește să-mi plătească și mie anul ăsta facturile (doh, în loc să intre, au ieșit niște bani).

Altfel e vacanță. Dar griji tot sunt, sentimente de neputință tot sunt. Am luat cadouri pentru aproape toată lumea, mai puțin pentru copiii mei. Pentru că nu știu ce-și doresc. Ok, vor aifoane și chestii ciudate, bilete la concertele lui Biber din state, dar nu-am eu cum să le pot da cadou așa ceva acum. So, mai am doua zile o zi să le găsesc cadourie perfecte.

În rest, snickers-ul e gata, salata de boeuf la fel, de tobă și de caltaboși a avut mama grijă deja. Mâine doar fierbem sarmalele și ne pregătim de venirea Moșului.

Cum sărbătorile astea le petrecem acasă, am în plan să citesc mult, așa că mi-am pus deja pe kindle câteva cărți. Nici n-am apucat să vă povestesc de jucăria asta noua a mea, nu-l umplu niciodată cu multe titluri, ci le descarc pe măsură ce le citesc. Una câte una. Acum e prima dată când am pus 4 cărți dintr-o dată. Așa că până nu le citesc pe astea, nu mai încarc nimic, sper să fie cărți bune, că altfel…

Ne mai auzim, sărbători frumoase, dragii mei!

P.S. Am luat pentru colindători portocale și biscuiți în cantități egale. Am dat fiecărui copil care a venit și ne-a cântat, câte un pachet de biscuiți și câte-o portocală. Acum, la sfârșit, mai am 6 portocale si 25 de pachete de biscuiți. Ceva nu-i în regulă!

(Visited 270 times, 1 visits today)
Nina

Mulțumesc la fel, fata frumoasa! Cu toate greutățile și aglomerația de treburi, sărbătoarea Crăciunului are ceva magic în ea. Sărbători minunate, sa aveti!

Madutza77

Craciun fericit! Sarbatori fericite!, alaturi de cei dragi tie, Nina !Cele rele sa se spele, CELE BUNE SA SE ADUUUNE !Sunt sigura ca vei gasi pana la urma cadourile perfecte pentru fetele tale,asa fac mamele bune !

nina

Le-am gasit, evident. Apropo de asta cu perfecte, Sonia mea are o bluza pe care scrie “perfect is boring”.
Multumim pentru urari! Sarbatori frumoase si la voi!

Madutza77

Cand am spus “perfecte “,te citam, dar nu stiu de ce am omis ghilimelele, la fel ca si pentru “mamele bune”.In plus, cred ca pe tricoul Soniei scrie un mare adevar…care da multora, mari probleme cu capul 🙂

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.