Jumătate de lună mai târziu față de articolul precedent lumea s-a schimbat mult. Și nu neapărat în bine.
Ce ar mai trebui să se întâmple pentru a înțelege că avem o singură viață? Cine ar trebui să ne învețe să trăim? Un vers celebru de la Țapinarii spune: da’ mă gândesc că până mor tre’ să trăiesc. Bine, bine, dar cum? Ce facem cu fricile, cu amenințările, cu hoții, cu morții? Cui lăsăm toate astea? Cine le vrea?
Cum pot eu merge mai departe, cum mă pot eu gândi la revelion sau la vacanță când toată lumea mea așa cum o știam se destramă? Mergem înainte ca niște roboței, sperând că nouă nu ni se va întâmpla nimic rău. Dar până când?!
(Visited 260 times, 1 visits today)
Eu cred ca juma’ de treaba au facut astia: au bagat frica si toate temerile in noi, din pacate. De acum doar se joaca…
Imi doresc foarte mult ca toate organizatiile astea teroriste sa dispara de pe fata pamantului. Indiferent pentru ce lupta, felul in care aleg sa o faca este complet gresit.
Iar noi, la nivelul nostru micro, ne facem singuri destul rau ca sa mai avem nevoie si de unul sulimentar, mult mai mare.