Am 43 de ani și scriu plângând.
Suntem o generatie de lași. O generație a speranței deșarte, a șansei irosite, o generație fără lideri, fără țeluri și cu multe așteptări. Ne-au castrat curajul și ne-au omorât inițiativa. Indiferent ce a făcut și cum a reușit fiecare din noi să se descurce în mini-universul personal, noi, ca generație suntem niște ratați. Ei au fost mai tari ca noi. Are cineva curajul să mă contrazică? … Despre asta vorbesc.
Avem azi o generație de tineri curajoși. Îmi aduc aminte că așa eram și noi. Numai că undeva, cândva, cineva ne-a confiscat energia și și-a bătut joc de curajul nostru. Iar noi, exact ca cel mai prost din curtea școlii, am lăsat capul jos și acolo îl ținem și azi. Și știți ceva? Nu cred că-l vom mai ridica vreodată. Păcat. Aveam niște fețe frumoase și multe, multe lucruri de spus. Dar am ajuns să fim doar o generație de prisos.
Iertați-ne, copii! Din vina mea și a celor din generația mea sunteți voi azi puși în postura de a vă plânge prietenii, de a vă îngriji rănile, de a vă îngropa colegii și de a jura că voi nu veți fi niciodată ca noi. Aveți dreptate să vă fie azi rușine de părinții voștri. De noi. Am făcut totul să vă creștem într-o lume frumoasă, acasă. Atât am putut. Ne-a fost mai comod așa. Nu ne-am gândit că odată ieșiți din curte, capcanele de care nu ne-a păsat, vă vor omorî.
Iertați-ne, copii! Fiți voi tot ceea ce noi n-am putut fi, dați cu ei de pământ și puneți mâna pe țara voastră. Am toată încrederea că veți ști ce să faceți cu ea! Și acolo unde nu știți vă vom învăța, pentru că generația mea pierdută e bună la teorie. Pe noi practica ne-a omorât. Pe voi nu trebuie să vă mai omoare nimic.
Iertați-ne, copii! În loc să vă aștepte un viitor frumos și plin de speranță, noi vă punem azi față în față cu cel mai urât coșmar al nostru: Statul roman. În loc să vă fie aliat, el vă va fi o vreme dușman. Va trebui să-l faceți să lucreze pentru voi, așa cum și voi veți lucra pentru el. Umăr la umăr. Ceva îmi spune că voi veți reuși. Găsiți-vă lideri. Lideri adevărați. Convingeți-i să lucreze cu și pentru voi. Și să n-o faceți pentru copiii pe care îi veți avea. Așa am încercat noi și nu merge. Făceți-o pentru voi! Pentru generația voastră. Voi contați azi! Voi veți conta și mâine. Va veni și vremea copiilor voștri, dar azi importanți sunteți voi.
Iertați-ne, copii! Ce-a mai bună soluție pe care generația mea a găsit-o a fost să lase România și să plece în lume. N-a fost rău. Avem ce învăța de la ceilalți și cel mai ușor înveți trăind și muncind acolo. Așa am înțeles că munca e munca, distracția e distracție, banii sunt bani, și țara ta e țara ta. Românii care se plâng că le e greu afară, că le e dor de țara lor și că vor să se întoarca vor să o facă într-o zi în care aici vor avea o șansă la o viață normală. Deocamdată România nu-i normală. Dacă ar fi după mine, aș pune mâine lacătul pe ușă și-aș pleca. La fel ca ei. Asta e tot ce mi-a rămas. Fuga. Mi-e egal unde. Numai să fie un loc civilizat. Cu reguli. Cu oameni care respecta regulile. Cu pedepse reale pentru cei ce nu le respectă. Acolo mi-aș duce copii. Acum cât încă nu e prea târziu. Acum până nu mi-i omoară cu zile țara pe care le-am construit-o.
Am 43 de ani și scriu plângând. Am îmbătrânit în ultimele două săptămâni cât n-am făcut-o în toți anii ăștia pe care i-am împlinit. Mă doare inima, mă strânge sufletul, am un nod în gât, îmi tremură picioarele, mă doare tare capul și-mi vine fizic să vomit. Și nu, n-am nicio boală. Se cheamă neputință. Ierați-ne, copii!
P.S. Fetele mele au 16 ani. Au suferit și ele cumplit zilele astea, au fost ieri la marșul tăcerii și știu exact cât de revoltată e generația lor. Pe noi. Pentru că dacă n-ați înțeles încă, noi suntem de vină pentru tot.
Prin la sfârşitul anilor ’90, când am văzut că nu se schimbă nimic mi-am dat seama că direcţia în care mergem nu e deloc bună. Noi nu suntem direct responsabili, suntem parţial responsabili pentru întâmplări de genul ăsta. Suntem mai delăsători pentru că am fost adormiţi şi prostiţi cu tot circul din mass-media şi TV. Mă îndoiesc de faptul că cei care sunt tineri azi vir schimba ceva, pentru că vor continua să plece sau vor fi cumpăraţi într-un fel sau altul.
Da-mi voie sa nu fiu de acord cu tine. Eu ma consider 100% vinovata. Am speranta pentru genertiile ce vin din urma, dar totul e pe umerii lor. Noi nu suntem in stare sa facem nimic.
Dacă ne bazăm doar pe ei, suntem pierduţi. Ai mei mi-au băgat destule în cap încât să fac alte greşeli decât ei. Ei au trăit o parte importantă din viaţă înainte de ’89, au votat cu Iliescu imediat după Revoluţie şi apoi cu Constantinescu la alegerile din 1996. Au fost la fel de dezamăgiţi de faptul că nici noii aleşi nu au putut să schimbe ceva şi cred că s-au resemnat cu ideea că nu există cineva care să schimbe ceva în bine. Poate că eu văd greşit implicarea celor mai tineri, chiar dacă nu sunt chiar atât de bătrân, dar procentul celor care votează sau se implică cu adevărat e mai mic decât atunci când eram eu de vârsta lor. Din păcate, suntem prostiţi cu tot felul de chestii mici ca să nu vedem imaginea de ansamblu. Este şi mai rău că politicienii tineri sunt deja îndoctrinaţi de cei bătrâni şi uneori mai răi ca cei bătrâni, ei nu vor decât poziţie şi avere. Lupta a fost pierdută acum vreo 15 ani, când a început îndobitocirea populaţiei prin media scrisă şi vorbită.
Poate ca tu ai dreptate, lupta a fost pierduta, dar razboiul? Stii cum se zice, piezi o batalie, pierzi doua, dar daca tinerii (cu noi cu tot) castiga razboiul, nimeni nu-si va mai aduce aminte de bataliile pierdute.
[…] pe care nu îl vom putea suporta. Vom avea curajul de a recunoaşte că suntem vinovaţi? Vom avea puterea de a le cere iertare? Vom lăsa conştiinţa în bernă sau ne vom sprijini copiii atunci când va fi […]
🙁
Abia acum am reusit sa iti citesc articolul si… plang. Baiatul meu cel mare are si el tot 16…sufera si el…de doua zile e in strada, pe Platoul Prefecturii…iubeste muzica rock, canta la chitara si are un vis…multe visuri…iar eu am multa durere in suflet ca sunt departe de el, de ei (caci am trei)…caci am ales sa FUG …impinsa de Neputinta si …da, noi suntem de vina, Iertati-ne, copii !
Si eu plang azi Mada, dar aproape nu mai am lacrimi. Ascult de azi dimineata melodia asta:
Multumesc ! Si eu aveam nevoie sa ascult aceasta melodie…
Eu cred ca nicio tara nu este normala, dar macar simuleaza foarte bine unele lucruri normale. La noi problema este ca nici de fatada exista aceasta normalitate, ci orice hotie, orice lucru rau se face pe fata, in batjocura. Cred ca Romania trece printr-o perioada de adaptare, iar in curand sub presiunea marilor puteri nu va avea alta varianta decat sa se adapteze. Daca stai bine si cugeti la istoria recenta, ultimii 100-200 ani vei vedea ca poporul roman nu este nici pe departe un popor rau, nu am exterminat alte popoare, nu le-am furat bogatiile, ci din contra am ajutat in stanga si-n dreapta fara a cere nimic inapoi. Eu nu-mi doresc sa traiesc altundeva in afara de Romania, chiar si in conditiile acestea. Nu cred in solutia salvatoare de a pleca in alte tari pentru ca in cele mai grele momente ale istoriei acest popor a ramas pe loc, a luptat, si-a aparat tara, altfel am fi disparut ca natie. Prea mult ne plangem ca ne este greu, si nu ne gandim cum a fost celor dinaintea noastra. Acest popor intotdeauna s-a caracterizat prin puterea lui de sacrificiu si iubire. Suntem prea naivi sa credem ca “mantuirea” va veni de la marile puteri, sau ca daca mergem la ei ne va fi bine si nu constientizam faptul ca atunci cand va fi rau, ne vor trimite fara ezitare ca si carne de tun pentru niste interese meschine. Ar fi multe de zis dar in concluzie cred ca doar revenirea la adevaratele valori ne va mai salva. Fereasca Dumnezeu sa vina o criza economica mai severa incat sa se inchida toate marketurile ca atunci o sa vezi adevarata drama a intregii lumi. In ultimii ani se pune prea mare pret pe niste hartii si metale pretioase, iar hrana o consideram ca pe ceva absolut normal care ni se cuvine ca stam 8 ore la birou. Nu degeaba Ungaria a interzis vanzarea pamantului catre straini, Romania in schimb doar ce a dat legea sa vanda in mod direct oricarui cetatean strain. Asa ca dragi cititori pana ne intoarcem noi de la acumulat de cunostinte peste hotare, s-ar putea sa nu mai avem unde sa revenim.