fără toane

…dar sportul nu s-a apucat de mine. Încă.

De aproape o lună mi-am luat inima în dinți și mi-am făcut abonament la o sală foarte mișto, aproape de casa mea (ajung în 10 minute cu bicicleta și în 3 minute cu mașina). N-am fost cel mai conștiincios elev, dar tot am ajuns la vreo 6 ore de pilates. Aproape mereu am scris pe facebook despre asta. Pentru cine nu a citit, pun și aici:

Am fost la sala. În sfârșit. Am vrut sa-mi fac abonament și m-am trezit ca prima ora e gratis. Pesemne ca așa primesc doar cei cu privirea rătăcită și cu kilogramele în plus subtil ascunse de un tricou mai larg. În fine, ca sa nu mă răzgândesc, mi-am luat și abonament și-am început ora. Pilates. Am avut noroc. A fost minunat.
Mi-am dat seama că sunt babă rău. Pai acum 10 ani eram regina sălii și azi sunt slujnica aia care aprinde candelabrele în sala de bal. Dar nu mă las. Mă motivează fetele din sala care arata șnur. Si-s tonifiante și mișto. Pot și eu. Dati-mi numai câțiva ani. :)))
Dar sunt motivata. Nu mă dau bătută, ori ce-ar fi!
Am scris statusul ăsta în seara ăsta pentru ca mâine s-ar putea nici degetele sa nu le mai pot mișca. Va țin la curent!
La Magnolia Club merg.

………………………………………………………………….

Ieri am ajuns iar la sala. Doar v-am spus ca mă țin! De data ăsta am fost cu bicicleta. Când am ajuns acolo eram gata terminata de oboseala. Am scos repede prosopul și m-am așezat pe-o banca. După vreo 5 minute îmi mai revenisem. Mi-am pus echipamentul și cu pas sprinten am intrat în sala. În program era trecut ceva legat de tonifiere. Pana sa înceapă ora am căscat de doua ori, asta ca sa va faceți idee cam cum stăteam cu energia. Vine Mada, instructoarea, da drumul la muzică, se așează în fata noastră (eram doar vreo 4 “sportive” 😆) și cu o forță si-o determinare de zile mari a început sa sară și sa strige: 1,2,3 și 4..5,6,7,8 și încă. …
Ce-ai făcut mă! N-am vut timp nici sa ripostez, am executat ca la armata, de ziceai ca de ăsta depinde viitorul omenirii. Bine, la un moment, cand profa si-a dat seama ca luasem cele mai ușoare gantere (1 kg), m-a trimis sa-mi iau unele mai grele. Am ascultat, pentru mine ce spune profesorul e lege, le-am schimbat imediat cu unele de 1.5 kg. S-a resemnat, probabil si-a dat seama ca n-are cu cine. Sau poate a înțeles că mă dureau toți mușchii, mulți dintre ei descoperiți recent. Când am terminat îmi curgeau picături de transpirație prin toate extremitățile, eram stoarsa si de a din urma bucatica de energie, dar aveam un singur gand: bine ca s-a terminat! După care mi-am aminti ca am venit cu bicicleta. 😨

………………………………………………………….

Sala pe care o frecventez are parcare privata. Un deces în familie m-a făcut ca o săptămână să ocolesc “traditionalele” mele ore de sport. În seara asta mi-am reluat însă în forță antrenamentele. Am ajuns la sala, am ridicat greutăți (2 kg), am dat din mâini și din picioare, am făcut chiar și exercițiile la care antrenoarea cerea: “și acum doar avansatele”, mi-am stăpânit tremurul picioarelor și am plecat de acolo cu fruntea sus. Am salutat portarul și am ajuns în parcarea din prima fraza. Am deschis mașina din telecomanda și-am vrut sa urc in autoturismul altcuiva. M-am uitat în jur sa văd dacă m-a văzut cineva și-am observat trei motocicliști care stăteau de vorba la ieșirea din parcare. Nu mă văzuseră. Mi-am identificat mașina, am pornit și-am plecat repede, numai ca la ieșirea din parcare, în timp ce treceam pe sub barieră și pe lângă motociclisti mi s-a oprit motorul. Ca la incepatori. Sper ca au considerat ca-s doar o alta șoferiță proasta, nu ca-mi tremurau picioarele de nu le puteam controla, de la …pilates.

……………………………………………………………………

Astazi iar la sala. Aglomerație mare la ceas de seara. Eu în rand cu alte 4 fete. Exerciții la sol. “Ridicati piciorul cât mai sus și reveniți usor” ne spune cu un entuziasm de prima oră, profa. Eu, ridicam piciorul cât de sus puteam, gândeam ca aproape perfect. Mă împinge necuratul și mă uit în oglinda mare din fata. Văd trei picioare în linie și unul care se mișca besmetic, în contratimp. Știu, va gândiți ca era al meu. Nop. La sala noastră sunt și fete mai praf ca mine. Nici un sunt în stare sa tina ritmul. Ceva mai simplu un exista…
Ok, eu eram.

Bun. După vreo 6 ore de pilates, ce zic eu, hai să trec la nivelul următor. Auzisem eu pe acolo pe la sală că e foarte fain la orele de jump&jump. Jump &jump înseamnă asta:

Cică salteaua face 50% din treabă, că e mult mai simplu decât la sol, ce mai, o bagatelă. Mă bag. Sun sâmbătă, mă programez (e cu programare pentru că e un număr limitat de saltele care încap în sală și e aglomerație mare la chesia asta, că cica-i foarte distractiv). Succes! Era loc și pentru mine. La ora programată eram acolo cu mâna pe saltea. Eu și încă vreo 10 fete. Frumușele. Ele. Șnur adică.

Vine profa (una noua pentru mine), dă drumul la muzică, iar vocea unui tip ce semăna cu Bruno Mars urla la un nivel mult peste puterea auzului meu. Începe încălzirea. Lângă saltele. Frumos, lin, drăguț, ușor, ca orice încălzire. Mă relaxez. Dacă-i așa, chiar că am nimerit-o cu antrenamentul ăsta. Nu apuc să-mi duc gândul la capăt că aud: Șiiiii sus! Cum ar veni să urcăm pe saltele. Gazelele din jurul meu urcă dintr-o miscare sigură și eu fac tot posibilul să le urmez. Stupoare. Chiar am reușit. Belea! Ce mișto e! Practic salteaua face toată treaba, tu nu trebuie decât să sari. Era 3,05 PM.

Am sărit fără probleme 2,5 minute. În minutul 3 mă uitam deja după prosop, după apă, după un colț în care să retrag… Am sărit din inerție în continuare, simțeam că dacă mă opresc îmi zboară rotula și sigur n-o mai găsesc. Privirea mi se învârtea besmetic prin cameră cu speranța de a mai vedea disperarea și pe fețele celorlalte fete, numai că ritmul lor era perfect și niciuna nu dădea semne de oboseală.

Eram aproape de leșin când mi-am făcut curaj și am sărit în afara saltelei. Nu știu cum am ajuns la prosop, cum am băut dintr-o suflare toată apa din sticlă, cum mi-am văzut fața de un roșu purpuriu într-o oglindă, cum am auzit urletul profesoarei: Nu ne lăsăăăm! Am știut sigur că vorbea cu mine, nimeni altcineva nu părea să se lase. M-am întors pe saltea și-am continuat.

Ceea ce pentru restul însemna săritură cu genunchii la piept, pentru mine era o anemică ridicare de picioare, ceea ce pentru celelalte era jocul de picioare și lovitura boxerului (da, frate, la jump&jump există așa ceva) pentru mine era doar o mișcare necontrolată a brațelor. Dar nu m-am lăsat, și când aproape de sfârșit am coborât de pe saltele (eu am sperat că se terminase), am trecut la făcut abdomene. Ei bine, aici eram în elementul meu, am băgat cu forță toate seriile și-am auzit un bravo arucat cu putere spre mine de profă. Bine, s-ar putea să fi fost doar imaginația mea, dar aveam o nevoie disperată de încurajare și eu așa am auzit, nimeni nu-mi va putea lua asta.

57,5 minute m-a ținut în viață un singur gând: se va termina și nu voi mai merge cât voi trăi la jump&jump, dar acum trebuie să mă mișc. La sfârșit îmi pulsa puternic capul, picioarele nu mai erau ale mele, iar mâinile cărau încleștate salteaua pe care trebuie s-o duci la loc când se termină ora. Pe drumul spre vestiare instructoarea a trecut plină de energie pe lângă mine și m-a întrebat: Ești bine? 

Acum da!