fără toane

Era un weekend ( pe atunci îi spuneam sfârșit de săptămână) călduros de început de noiembrie. Eram în forfotă mare, urma să merg la o ziua unei prietene foarte bune, dar înainte de asta voiam să-mi termin temele. Nu trebuia, voiam să le termin, ceea ce am și făcut. Ok, s-a dovedit a doua zi la școală că m-am cam grăbit, dar nu despre asta vorbim acum.

A venit ora stabilită pentru petrecere, mama mi-a împletit o coadă spic de toată jena și, îmbrăcată cu cea mai la modă rochită a anilor 80, am plecat către apartamentul în care se ținea petrecerea, trei etaje mai jos, zece metri in față și incă un etaj mai sus. Adică la etajul unu în blocul de vis-a-vis.

Ne-am adunat acolo vrei zece fete și-un băiat. Nu-l invidiați, era fratele sărbătoritei și cred că și-a dorit mai mult ca noi sfârșitul parangheliei. De ce zic că noi ne-am dorit să vină sfârșitul serii? Pentru că imediat cum am intrat, tatăl fetiței care în acea zi de toamnă împlinea 12 ani, ne-a promis că la sfârșit ne dă fiecăruia dintre noi câte ceva. Omul se întorsese de curând din străinătate (Irak sau Libia, nu-mi mai amintesc, cert e că pe vremea aia astea două erau țări în care românii mergeau la muncă) și dacă ești copilul acelor vremuri, atunci sigur știi că oamenii care veneau din străinătate aduceau pentru copiii lor, printre altele, GUMĂ DE MESTECAT. Cutii întregi.

Știu sigur că la petrecerea cu pricina am înnebunit-o pe  prietena noastră cu întrebarea: Ne dă din aia roză? Ne dă câte una de fiecare? Sigur are pentru toți? 

Nu știu cum s-a simțit copila aia la petrecere, dar noi, invitații ei, ne-am gândit doar la momentul când vom pleca acasă și ne vom primi guma de mestecat. Turbo. Cu surprize. Ceea ce s-a și întâmplat. Îmi amintesc perfect momentul în care tatăl fetei a apărut în mijlocul sufrageriei cu o cutie proaspăt desigilată de gumă TURBO și-a început să ne-o împartă.

Am fost la multe zile de naștere ale prietenilor în copilărie, dar doar pe asta o țin minte ca ceva cu totul ieșit din comun, pentru ca am primit și noi la sfârșit ceva. Și nu orice, acel ceva avea foarte mare căutare pe vremea aia. Iar noi am fost norocoși. Am plecat fiecare acasă cu câte o gumă TURBO roz ( făcea niște baloane….) cu surprize cu mașini străine. Eu am cerut două că aveam acasă un frate. Bine, nu mai știu dacă i-am dat-o lui sau am pastrat-o eu, dar asta nu-i important.

Ca să înțeleagă și cei mai tineri despre ce vorbesc, trebuie să-și imagineze o lume în care copiii nu-și puteau cumpăra de la magazin gumă de mestecat. Nici ciocolată. Aproape nici bomboane. Nici pungi de plastic colorate. În lumea asta am crescut noi.

Mi-am amintit episodul acesta atunci când, la magazinul din colt, am văzut un copil care s-a uitat cu scârbă la o gumă TURBO pe care vânzătoarea i-a dat-o rest.