Nu râdeți!
Cam o dată la doi-trei ani mă apucă dorul să fiu profesoară. Asta se întâmplă fără excepție în perioada în care reîncep școlile. Ca dovadă articolul ăsta l-am început anul trecut pe vremea asta și zace în draft de atunci, așa că o să vă povestesc acum, când sunt din nou în plină criză profesorală.
Îmi place foarte mult să lucrez cu copiii, dar cum n-am făcut la timp nimic în sensul acesta în plan professional (adică să mă fi dus, naibii, la școli de profil), a trebuit să mă mulțumesc cu modelarea fetelor mele. Asta nu mi-a potolit deloc setea de interacțiune cu copiii de vârstă gimnazială (da, am și pretenții, simt eu că m-aș înțelege perfect cu puștii de 10-14 ani), ba din contra, îmi doresc și mai mult asta atunci când observ (cu o doză mare de groază) faptul că ele au depășit pragul acesta.