Cine are sau a avut bunici la tară știe. Mirosul caselor țărănești, acea combinație între busuiocul de la icoană, lemnul ars și esența de rom din prăjiturile bunicii, nu ai cum sa-l uiți, indiferent cât de departe de acele locuri te va duce viața. Din fericire pentru mine, eu am avut bunici la țară și mi-am petrecut acolo o bună parte din copilărie, și indiferent cât de mult imi plăceau toate obiceiurile locului, toate jocurile iscate între noi copiii, toate mâncărurile delicioase gătite afară pe cotlon, ceea ce îmi amintesc cel mai cu drag din perioada petrecută în casa bunicilor, sunt serile în care bunica căuta în ladă și ne spunea povestea fiecărui lucru aflat în ea. Erau acolo năframe, cămăși de noapte, bucăți simple de pânză, ștergare țesute, lenjerii, și bineînțeles, ca-n orice ladă care se respectă, câteva ii romanești cusute de mama bunicii. Erau noi, sau cel puțin așa ni se păreau nouă atunci.
– De ce le ții, bunico? De ce nu le îmbraci? Uite ce frumoase sunt!
– Astea pentru mine nu-s haine, dragii mei. Astea-s amintiri. Amintiri dragi pe care nu mă îndur să le port aievea, ci doar în suflet. Poate că le veți îmbrăca voi cândva.
Nu știu ce s-a întâmplat cu iile din lada bunicii, știu însă sigur că în afara unui costum național cumpărat de mama pe vremea când eram la gradiniță, n-am purtat niciodată o ie. Mi-am dorit, desigur, dar probabil că ia perfectă nu și-a găsit încă drumul către mine. Ea există, sunt sigură de asta. Parcă o văd: e albă și are cusăturile verzi. Și roșii. O ie parcă nu-i ie fără roșu. Sunt pe ea mii de X-uri mici ce formează modele dintre cele mai frumoase. Și cel mai important, miroase a busuioc. În mintea mea ia trebuie să miroasă a busuioc. 
La fel cum parfumul Eaudemoiselle de Givenchy mă trimite în timp, exact lângă lada plină a bunicii, aruncând în jur arome de busuioc alb împletite cu șofran și mosc. Pentru mine acesta este parfumul viitoarei mele ii. O îmbinare între mine, cea de acum, femeia contemporană și modernă, și timpurile acelea, nu pe care eu le-am trăit, ci acelea care vin de undeva de mai departe, din istoria frumoasă a României, din ceea ce noi numim azi simplu, tradițional.
Povestea este scrisă pentru Clubul condeielor parfumate găzduit de Mirela. Tema de azi a fost propusă de Silving și până acum au mai scris Elly și Matilda.
Lada bunicii tale era magie curată, iar nestematele adăpostite acolo de mare preț. Avea dreptate bunica ta: nu erau de purtat, ci amintiri de suflet…Busuiocul mi-o aduce și mie în fața ochilor pe bunica mea dragă, cea din partea tatei, de la țară, care își răcorea tâmplele obosite cu busuioc strivit în palmă și înmiresma lenjeria din dulapul mare cu crenguțe uscate de busuioc și levănțică. Asemeni ție, admir în mod special ia cusută cu roșu, sau care are și roșu în cusătură. Au o anume eleganță cele cusute cu negru, dar cea roșie rămâne preferată. Nina, poate chiar ia a cărei imagine e integrată în povestea ta să fie cea pe care o cauți, care ți s-ar potrivi, cine știe?! 😉
Mirela, imi place mult ia din imagine, mi-au mai placut si altele de-a lungul timpului, dar atunci cand am ajuns langa ele, cand le-am atins, cand le-am asezat langa mine, niciuna nu mi-a spus:ia-ma!
Ia ta va trebui să fie cusută cu poezia verii înflorite! 🙂
🙂 Asa sa fie!
daaa ce vremuri frumoase si parfum de copilarie mi-ai starnit. inca mai are mama acasa 2 costume populare intregi, le-am tot purtat cat am fost copile la serbari, sarbatori. acum sunt deja prea fragile pt a mai fi purtate. vreau neaparat sa imi iau o ie, si fetei mele cand va face un an, fie o ie fie o rochita. am ochit deja cateva pe net 🙂 nu stiu daca as putea purta un parfum cu puternic miros de busuioc, desi busuiocul tare imi place – luam de la mama din gradina si il puneam in san 🙂
Cris, sa stii ca notele de busoioc nu-s chiar asa pregnante in parfumul asta. Doar suficiente cat sa-ti dai seama ca-s acolo.
Oricum m-ai facut curioasa, o sa il caut in weekend, prospectez dupa urmatorul parfum ca tot vor incepe reducerile aici. Acum folosesc Nina, de la Nina Ricci. Si m-am gandit la tine de dimineata cand l-am folosit. Nu-i asa ca e fain sa ai un parfum cu numele tau?
Am avut si eu de multe ori Nina Ricci, e chiar fain, imagineaza-ti ca toti cnoscutii care voiau sa-mi ia un parfum se duceau fix catre Nina Ricci, asa ca, vrand-nevrand, ne-am imprietenit.
Frumoase amintiri! Desigur, bunica ta avea dreptate, iile de la mama ei erau mai mult decat niste haine. Pacat ca nu si-au gasit drumul pana la tine. Eu te-as sfatui sa nu-ti cauti ie in magazinele de artizanat. Incearca pe la targurile si magazinele din muzeele etnografice sau la targurile de arta traditionala de sarbatori. Inca mai gasesti comori din lazile de zestre pe-acolo, desi de cativa ani incoace se cumpara si se tot cumpara. Eu iti doresc sa va gasiti intr-un final, tu si ia ta si sa fiti fericite impreuna.
Asa ma gandesc si eu, pe la targurile de la muzeul satului sigur ma gasesc cu ia mea. 🙂
Daca ajungi pe la Horezu, chiar la intrare sunt acele magazine de ceramica. Este unul care are forma unei ulcele/cani de lut, pe partea dreapta cum intri in Horezu. Si au expuse o gramada de ii vechi, faine tare tare, pretul este pe masura, dar se vede calitatea lor si faptul ca au fost facute de maini seriose si dedicate 🙂
De mult visez sa ajung la Horezu. N-am fost niciodata. Doar copilele.
[…] mai scris: Matilda, Silving, Nina, Vavaly, Alina […]