fără toane

Știu că articolul ăsta vine prea abrupt după cel de ieri, dar trebuie s-o spun. Nimic, dar absolut nimic nu mă va face vreodată să ies în stradă pentru a schimba ceva în politică. Am făcut-o odată și mi-a ajuns.

Vă spun cu mâna pe inimă că nu-mi pasă absolut deloc de cine conduce România, nici de la Palatul Cotroceni nici de la Palatul Victoria și cu atât mai puțin din Casa Poporului. Nici măcar Codruța Kovesi nu mă mai mișcă. Mă gândesc foarte, foarte serios să nu mai merg niciodată la vot. Glumesc, nici chiar așa.

Am o firmă, la care sunt asociată cu soțul, din 2008. Este o firmă de producție confecții, care indiferent de către cine a fost condusă România, a mers înainte. Și a crescut. Nu a făcut-o brusc, a fost o creștere organică, pentru care am tras cu dinții multe zile și uneori nopți, și am ajuns de la 2 angajați în 2009, la 8 angajați în 2015. Avem o cifra de afaceri anuală de aproape jumătate de milion de euro și ne plătim la zi (cu greu) toate datoriile. Nu am făcut afaceri cu statul dacă nu luăm în calcul niște halate de molton făcute pentru un spital din Călărași și niște steaguri pentru un ADP. Dar exportăm echipamente. Chiar și în afara UE. V-am spus toate astea ca să înțelegeți de ce nu-mi pasă.

Ne vor mări taxele, vom munci mai mult și le vom plăti mărite. Vor trimite mai multe controale? Chiciți ce, controalele astea dacă văd că ești corect nu prea au ce să-ți facă.

Indiferent cine va fi la Cotroceni, clienții noștri trebuie să fie mulțumiți. Orice politician își va pune coroana de Prim Ministru, pentru comenzile noastre trebuie să muncim noi. Orice lege ar vota Parlamentul (oricum votează atât de puține, încât nici nu contează dacă-s bune sau nu), nu face nimeni în locul meu salariile pentru oameni și nici nu comandă în locul meu ață.

O să spuneți că mă vor interesa educația, sănătatea și mediul. Nu mulțumesc! Sistemul educațional e de mult depășit de evoluțiile tehnologiilor, sistemul de sănătate mai rău ca atunci când m-am plimbat cu copilul lovit de mașină pe la trei spitale pentru a ne primi abia al patrulea (asta se întâmpla acum 7 ani), nu poate fi, iar mediul, ei bine, mediul, stimabililor, nu ni-l distrug politicienii, o facem noi cu bună știință. Țăranii noștri și-au tăiat pădurile sau i-au ajutat pentru un pol pe cei care au avut curaj s-o facă și să se pună cu natura. Noi singuri folosim plasticul ca pe ceva ce crește în grădină și tot noi nu mai plantăm copaci de ani de zile. A, sunt câțiva care o fac? Bravo! Felicitări! Aveți toată admirația mea!

Știți, sunt atât de paralelă cu realitatea asta din țară încât aproape că-s fericită. Asta pentru că am înțeles că politica înseamnă mocirlă, iar eu nu vreau să mă uit spre ea.

Nici măcar nu-i critic pe oamenii politici, sunt sigură că nu le e ușor. Ce fel de om să fii și cât de mult să-ți placă banii, pentru a te lăsa târât în așa ceva? POLITICĂ. Îmi vine să vărs numai când mă gândesc la cuvântul ăsta.

Spun toate astea după ce toată copilăria mea spuneam: eu nu vreau să fac niciun compromis, să nu-mi încalc niciun principiu, să mă țin întotdeauna de cuvânt, pentru ca mai târziu, atunci când voi fi mare, nimeni să nu mă aibă cu nimic la mână, pentru că vreau să fiu PRESEDINTE. Câtă naivitate!