Pentru că se anunțase vreme bună si pe autostradă faci fix 1,45 până pe litoralul românesc, ne-am hotărât că sâmbăta care tocmai a trecut ar fi excelentă pentru o fugă de 1 zi la mare. După ce miss S. si miss I. au refuzat elegant propunerea de a a ne însoți, le-am lăsat acasă cu antrenamentele lor la dansuri și am plecat cu Sorin și alți doi prieteni la Mamaia, pentru o zi de plajă.
Plecarea din București a fost pe la 8 dimineața, și după ce am plătit taxa de pod prin sms, am băut o cafea la o benzinărie pe drum și ne-am oprit în outlet-ul Adidas din Mamaia să-și ia domnul Costea slip, la fix 10,30 eram pe plajă. Recunosc, mă așteptam ca stațiunea, măcar în weekend, să fie plină. N-a fost.
Nu numai că nu erau turiști, dar nici Mamaia nu era pregătită să-i primească. Terase încă nedeschise, plaja plină de șezlonguri murdare, mormane de materiale de construcții din loc în loc, hoteluri în plin proces de renovare. Vorbim de Mamaia, da?! Perla litoralului romanesc, care în plină vară (ieri au fost 26 grade și un vânt numai bun pentru fixarea bronzului) nu-i pregătită să-și primească turiștii.