fără toane

Da, mai devreme sau mai tarziu trebuia sa se intample si asta, nu mai am timp de blog. Deloc.

O fi de la programul infernal care ma tine departe de casa cel putin 13 ore zilnic, o fi de la vremea care nu-i tocmai cea mai favorabila, o fi de la stresul pe care l-am avut odata cu plecarea fetelor in Germania (nu-mi vine sa cred ca nu v-am povestit nimic despre asta).

Ma gandeam ieri ca aproape in urma cu un an am incetat sa mai comentez pe bloguri din lipsa de timp. Citeam, dar alegeam ca in loc sa comentez pe unde-mi venea sa zic cate ceva, sa scriu cateva vorbe aici la mine. Stiti voi, sa-mi aduc aminte cand voi fi batrana si senila, c-am trait.

A trecut de atunci un an si iata ca a venit vremea in care abia daca mai scriu aici. Mi-e greu si sa activez diacriticile pe tastatura. Pentru ca mi se pare o pierdere de vreme, voi (si mai tarziu si eu) veti intelege ce am vrut sa spun azi si fara semne de punctuatie.

Deocamdata sunt in faza in care inca citesc bloguri. Citesc seara pe telefon (de zile intregi n-am deschis laptopul) blogurile din blogroll, ma uit putin pe facebook si atat. Am hotarat sa-mi iau un telefon mai mare.

Mi-e dor de lucrurile simple. Ieri am avut pofta de floricele de porumb facute la ceaun. Le-am zis fetelor (care intre timp au venit din vacanta petrecuta la Karlsruhe) ce vreau sa fac. Ca nu vom manca pop- corn facut la microunde ci direct pe foc, ca pe vremuri. S-au aratat incantate, numai ca atunci cand am plecat la magazin, Iulia a strigat dupa mine: Mami, porumbul ala pe care zici tu ca-l iei, vezi sa fie cu unt. 

E opt, am plecat la treaba, pe 20 ar trebui sa plece exportul asta la care lucram acum si pana pe 5 martie mai avem de facut inca o comanda foarte mare pentru intern. Sper sa terminam totul la timp!

In rest, da, sunt bine de tot. Sambata ma duc la nunta. Se marita nasa.

Ceaunul din imagine nu-i al meu, l-am furat de aici , unde gasiti si reteta de floricele, daca pot spune asa.