Partea I o puteți citi aici dacă n-ați făcut-o deja, vă va ajuta să înțelegeți despre ce vorbim.
Continuăm azi prezentarea celor mai importante mașini dintr-un atelier de croitorie mecanizată. După liniară și triplok (dacă ești la început practic îți poți deschide afacerea numai cu astea două, dar producția îți a fi limitată), urmează uberdeck-ul și mașina de butoniere.
Uberdeck
Uberul, cum îi spunem noi pe scurt, e mașina care mie-mi place cel mai mult. Face tighelul de acoperire. Nu mai știu daca v-am spus ce-i acela un tighel (TIGHÉL, tigheluri, s. n. Cusătură vizibilă, măruntă și regulată, făcută cu mașina sau cu mâna, în care fiecare împunsătură începe de la locul ultimei împunsături precedente). Tighel de acoperire înseamnă că mașina pe față trage două tighele paralele (sau trei), iar pe spate ațele sunt împletite ca la mașina de surfilat. Uberdeck-ul nu taie materialul, dar coase în egală măsură materialele elastice și neelastice. Cu ea se fac tivurile de la gât, mâneci și bază la tricourile cu mânecă scurtă, de exemplu. Pe față se văd două tighele paralele și pe dos e prinsă marginea materialului într-un surfilaj. E o mașină destul de pretențioasă, trebuie să ai un pic de experiență ca să poți lucra cu ea (mă refer la momentele în care ți se rup acele sau se termină conul cu ață și ai nevoie să-l bagi de la început).
Din câte am văzut există și modele casnice cu prețuri începând de la 1000 lei, dar un uberdeck industrial îl poți lua la mâna a doua cu 400 euro, iar nou are prețuri, în funcție de marcă, între 850 si 5000 euro.
Mașinile de butoniere
Aici în primul rând trebuie să știm că există o mulțime de feluri de butoniere, dar în industria de confecții se folosesc cu precădere două: butoniera ușoară și butoniera grea. În câteva cuvinte butoniera ușoară este aceea simplă pe care o puteți vedea la orice cămașă și se poate face la mai multe dimensiuni, în funcție de nasturele care urmează a fi prins prin ea, doar prin schimbarea cuțitului mașinii, pentru că da, mașina de butoniere coase forma butonierei o taie și apoi taie și ațele. Tot ce trebuie să faci e să așezi materialul pe care vrei butoniera în mașină și până spui doi ai butoniera gata. Așa arată o mașină industrială de butonieră ușoară:
Butoniera grea este butoniera care se face pe materiale groase și care în general trebuie să țină nasturi grei sau butoni metalici. E butoniera pe care o avem cu toții la blugi și în general la pantaloni, la paltoane, la sacouri etc.
Știu că pare ciudat să ai o mașină specială doar pentru butoniere, când orice mașină casnică îți poate face o butonieră pe care tu o poți apoi tăia cu un instrument special, dar într-un atelier care face, să zicem, 100 de cămăși pe zi, iar fiecare cămașă are 12 butoniere, vă rog să mă credeți că mașina de butoniere își merită toți banii. Apropo de bani, țineți-vă bine, o mașină bună de butonieră ușoară la mâna a doua este cel puțin 800 euro, iar nouă cea mai ieftină este 1500 euro. De butoniera grea nu vă mai spun, e cel puțin 1000 euro una foarte veche și peste 4000 euro una nouă. Vă dați seama că pentru a da 4000 euro pe o mașină de butonieră grea trebuie să ai o afacere care să producă pe lună măcar câteva mii de pantaloni și/sau paltoane.
În fine, gata cu prezentatul mașinilor, pe lângă cele descrise mai sus noi mai avem în atelier o mașină pentru cusut nasturii, una pentru montat betelii, o mașină pentru cheițe și una de termosaldat cusături. Nu vă mai spun despre astea că-s oarecum specifice, dar fără ele unele obiecte vestimentare nu se pot face. A, și ca să fiți împăcați vă spun că avem și-un Brother care poate face toate lucrurile acelea mărunte pe care le fac mașinile casnice de cusut, de la tighelul drept la broderiile decorative, dar o folosim cel mult o dată pe an. Anul trecut n-am folosit-o deloc. 🙁
Hai că ce a fost mai plictisitor a trecut, data viitoare vă spun de accesoriile pe care trebuie să le aveți când vă apucați de croit și cusut și apoi ne apucăm să croim și să asamblăm chestii.
Foarte interesant, mi-ar fi placut sa stiu mai multe in trecut despre croitorie. Bunicii mei au avut in tinerete un atelier de croitorie, insa ei faceau mai mult saltele, plapumi si alte chestii de genul. Cred ca faceau si uniforme, cert este ca aveau livrari in toata tara si erau destul de solicitati. Cred ca ar fi fost frumos sa duc mai departe traditia, insa din pacate s-a stins bunica mea si nimic nu a mai fost la fel. Atelierul a ramas asa neatins, parca timpul a stat in loc acolo.
Iti dai seama cate povesti nescrise sunt in atelierul acela? Poate reusiti sa faceti ceva cu el. Macar cateva piese sa fie duse la muzeu. 🙂
Sa stii Nina ca nu e o idee rea, sa vedem cand mai ajung acolo sa le propun si rudelor mele .
Imi place foarte mult cum scrii si ce scrii … intr-adevar informatiile astea nu ti le da nimeni. Visez si eu la un atelier … dar mi se taie respiratia de emotie la gandul asta.
Eu am 2 copilasi mici… cand vor mai creste, poate voi avea mai mult timp .