Croitoria in serie – lectia 1 (partea I)

Vorbim aici despre croitoria mecanică. Altfel spus, nu coasem nici măcar un nasture cu mâna.

E plin netul de lecții pentru începătorii în ale croitoriei, dar nimeni nu vorbește despre adevărata croitorie, aia care produce blugii, tricourile și gecile cu care ne îmbrăcăm zilnic. Și nu vorbește nimeni despre ea pentru că nu-i la îndemâna oricui, nu din punct de vedere al îndemânării (e foarte simplu să faci un tricou, de exemplu), ci al mașinilor de care ai nevoie pentru a-l confecționa. Așa că azi vorbim despre mașinile dintr-un atelier adevărat de croitorie. Fără acestea, degeaba ai tu tot talentul din lume, nu vei putea niciodată să-ți faci un tricou, un hanorac, sau o pereche adevărată de pantaloni. De stretch nici nu mai vorbesc.

Așadar, vedetele atelierului sunt:

Liniara (cu sau fără tăiere de ață)

Masina-de-cusut-liniara-Jack

Mașina de cusut liniară profesională este practic mașina de cusut aceea clasică cu pedală, care coase în linie dreaptă, fără de care n-ar exista croitoria mecanică, numai că aceasta are motor și câteva caracteristici în plus: este mult mai rapidă față una casnică (daca nu ești atent îți coase imediat degetele), are mai multă precizie și în felul acesta e greu să tragi o cusătură strâmbă cu o mașină profesională, este făcută pentru lucrul continuu (adică pot lucra pe ele roboți care n-au de luat copiii de la școală sau de gătit pentru o familie numeroasă) și, cele mai faine lucruri la ea din punctul meu de vedere: faptul că poți ridica piciorușul mașinii cu ajutorul unei manete pe care o ai la genunchi, poți scoate acul din țesătură apăsând pe pedală cu călcâiul și, anumite modele, întăresc cusătura și taie ața. Aceste caracteristici îți ușurează munca foarte mult și te ajută să ai o productivitate sporită. Cusătura ei arată așatighel și se cheamă tighel.

Cele mai cunoscute mărci de mașini de cusut liniare profesionale sunt Juki, Siruba și Brother, dar eu am ales să vă arăt un Jack. Pentru că pe asta lucrez eu și-mi place foarte mult. Desigur, mi-ar plăcea să aibă și tăiere, dar diferența de preț între una cu tăiere și una fără este de încă o dată prețul mașinii, așa că deocamdată mă mulțumesc cu asta. Chestia asta ”cu tăiere” înseamnă că la sfârșitul operației, mașina întărește cusătura și taie automat ața, ceea ce crește productivitatea foarte mult, așa că, de acum înainte avem și noi de gând să luăm numai mașini cu tăiere.

Prețurile acestor mașini variază de la 500 lei (un second hand), la 2000 lei un Jack nou și poate ajunge până la 10000 lei un Brother cu tăiere.

Triplock-ul sau mașina de surfilat

triplock

Aveți în imagine un triplock cu 2 ace și 4 ațe, e genul de mașină cu care se fac cusăturile pe materialele elastice, tricot, jerse, lycra etc. Triplock-ul este mașina care surfilează și taie surplusul de material. Există mașini de surfilat cu 3, 4, 5 și 6 ațe. Cele cu 5 si 6 ațe fac și tighel de acoperire, adică cos tighel drept și surfilează în același timp, e vorba despre cusăturile care se fac pe interiorul pantalonilor, de exemplu.

În general majoritatea materialelor necesită surfilaj pentru a nu se destrăma, așa că cel puțin un triplock este necesar în orice atelier, le puteți găsi la prețuri apoximative de: 900 lei un triplok casnic, 1000 lei (un second hand industrial), 2500 un Jack cu 4 ațe ou și 6500 un Juki cu 6 fire. În general mașinile de surfilat sunt un pic mai greu de întreținut, iar reparația lor costa destul de mult, așa că recomand să achiziționați mașini noi și să fiți ochi și urechi la instructaj. Altfel, plângeți lângă ele la prima ață ruptă.

Gata pentru azi, v-am plictisit destul, continuăm lecția 1 săptămâna viitoare cu partea a doua, dacă vreți să mă întrebați ceva fiți liberi s-o faceți, voi face un post separat cu răspunsurile la întrebările voastre.

Continuarea aici

(Visited 4,623 times, 1 visits today)
Madutza77

O” liniara” cu “triplock” la un loc , exista ? Am vazut masini electrice cu mai multe functii. Asa ca pentru incepatori, ce recomanzi ? Vorbim de inceputul inceputului, da ? Adica… stii ce implica…spatiu mic, lipsa de experienta si buget redus…
A! Am citit postul pe nerasuflate…Doamne ! Ma mir si eu de mine ! 🙂 )

Ela

Uuu foarte interesant. Mi-a placut ca ai pus poza cu rezultatul – cusatura, si ca ai explicat ce inseamna cu taiere, si as vrea sa te rog sa explici si surfilatul ce e mai exact.

Nina

Ma bucur ca ti-a placut!
Surfilatul inseamna coaserea marginii pentru a nu se deșira, exact cum poti vedea pe materialul din masina pe care am pus-o in poza la descrierea triplok-ului ( da click pe imagine si atunci poti vedea mai bine).

Nina

Gata, Oana, apare maine. N-o sa fie foarte interesant ca-i tot cu descrieri de masini, dar stii cum e, trebuie sa incepem cu inceputul. 🙂

Lia

Interesanta chestia cu triplocul cu 5 sau 6 fire. Eu am un triploc casnic Brother cu 4 fire. Ma intrebam daca este necesar un triploc cu 5 sau 6 fire in cazul cusaturilor elastic obisnuite, sau doar in cazul blugilor. Cum arata cusatura cu tighel de acoperire? Am vazut ca la brother a aparut masina BROTHER S-7300A NEXIO. Ma intreb cat este de speciala dupa cum o lauda pe site?

La masina de cusut liniara profesionala poti sa faci si cusaturi curbe? sau se pot face doar cele drepte?

nina

Cusatura de acoperire e de mai multe feluri, in cazul triplockului inseamna ca pe langa surfilajul normal mai face si un tighel drept, cusatura rigida, care ajuta la prinderea definitiva a doua tipuri de materiale neelastice.
Pentru cusaturile elastice obisnuite este suficient triplocul cu 4 ate, dar daca ai un triploc cu 6 ate, poti usor sa-l folosesti cu 4.
Masinile liniare profesionale, fac doar un singur fel de tighel, se poate seta doar pasul intre 1mm si 5mm. Da, poti coase curbe, patrate, cercuri, dar masina nu are decat tighelul drept. Nu zig-zac, nu cusatura ascunsa, nimic. Doar tighel normal, clasic. Evident, la o precizie si o viteza mult mai mare decat o masina casnica care face si multe alte tipuri de cusaturi.
Si da, BROTHER S-7300A NEXIO este masina liniara profesionala “a vremurilor noastre” a sa spun asa. Am comandat si noi doua masini de genul asta, adica cu usb si complet automatizate, dar de la Jack. Adica un pic mai ieftine si la fel de fiabile daca ma intrebi pe mine. Dar daca ai posibilitatea ia-ti Brotherul ala. Mai ales pentru materiale softshell cred ca-i minunata.

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.