Arrow

Nu mă pot lăuda că am văzut multe seriale la viața mea, dar toamna spre iarnă e sezonul lor și anul ăsta mă uit la Arrow. Băiatul de bani gata al lui unui milionar este dat disparut (cu acte în regulă, adică cu piatră de mormânt și certificat de deces) după ce pleacă împreună cu tatăl lui și sora iubitei într-o croazieră pe mare din care nu se mai întorc. Tipul apare după 5 ani, complet schimbat și cu skiluri de arcaș. Și aici începe serialul…

stephan amellÎmi place Oliver Queen (Stehepan  Amell), e genul meu de… actor. Nu-mi plac bărbații cu ochii albaștri, dar el și Went Miller fac excepție. Au acel ceva pentru care m-aș uita la orice prostie de film în care ei doi ar juca. La asta contribuie mult și faptul că i-am văzut prima dată în roluri de băieți deștepți, dar sunt sigură că nu-i numai asta. Ok, nu mă judecați prea tare, sunt femeie. Mi-s dragi toți bărbații din serial, până și Malcolm sau, împingând un pic limitele și polițistul Lance, deși de multe ori l-aș fi luat la bătaie dacă era lângă mine și eu făceam parte din distribuție, evident. 😀

emily bettDintre fetele din serial o admir pe Theea, dar sunt fascinată de Felicity (Emily Bett Rickards) și-am știut de la început că se potrivește perfect cu Oliver. Nu-mi place Laurel (Katie Cassidy) și nici sora ei Sara, dar între ele două o aleg oricând pe cea din urmă. Laurel nu mi-a plăcut deloc încă de la început și nu-mi place nici acum în sezonul trei.

Subiectul de bază e unul destul de răspândit, un oraș, un super-erou, echipa lui și relațiile dintre ei.  Dar filmul nu-i despre relații, nu-i despre familii, nu-i despre răufăcători și nu-i deloc cu bătaie. Sau e?

Asta rămâne să decideți voi după ce vă uitați la câteva episoade. sau l-ați văzut deja și eu sunt ultima găină care-și petrece weekendurile cu Arrow?

(Visited 415 times, 1 visits today)
ioana

sunt sigura ca fetelor tale le-ar placea once upon a time. arrow vazut la tv cand si cand din intamplare nu a reusit sa ma determine sa il urmaresc cap coada.

Jorjette

Parcă m-ai convins să mă uit la el. Am inceput de vreo luna cred sa ne uitam la The Flash (apare putin si Oliver Queen in film), dar din cate am mai citit, The Arrow cica ar fi mai bun.

Cred ca merita. M-a facut curioasa o scena din The Flash in care Oliver se intalneste cu o tipa din trecutul lui, dupa ce cu cateva clipe inainte ii spune lui Berry (The Flash) sa renunte la cea pe care o iubeste in ascuns pentru ca ei nu se aleg niciodata cu fata.

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.