fără toane

N-am nicio explicație pentru faptul că n-am chef de scris. Citesc, muncesc, alerg, merg la spectacole, îmi fac griji pentru ziua de mâine a mea și-a alora, cochetez cu gândul de a merge la vot, dar nu-mi vine  să scriu. Bineînțeles că va veni o zi în care îmi va părea rău, și doar asta mă face ca acum să intru aici, să-mi mai amintesc parolele și să încerc să leg cuvinte.

Am observat că în perioadele cu stres mare nu pot scrie. Practic îmi blochez orice pornire de a scrie până după ce trece sau dispare sursa stresului. După asta parcă îmi reapare dorința de umple valiza asta cu amintiri. Numai că în ultimul timp stresul ăsta nu se mai dă dus și starea mea nu-i chiar una dintre cele mai bune. Cu toate astea lucruri se întâmplă și nu vreau să le las nemenționate pentru că-s ale mele și le vreau adunate aici.

Am povestit duminică pe facebook cum mi-am pierdut geanta la Dedeman. Așa senzație de neputință (adevărul este că mai proastă de atât nu pot fi) n-am mai simțit de multă vreme, adică să fiu convinsă că ceva rău s-a întâmplat exclusiv din vina mea. Noroc cu oamenii cinstiți care vin la cumpărături în Dedeman. Asta-i postarea de pe FB, nu are rost să vă spun acum cu alte cuvinte cum a fost:

Romania oamenilor cinstiti.
Am fost la Dedeman. Nu conteaza de ce, important e ca n-am luat nimic. Stiti voi, sunt cumparatorul acela de duminica la pranz care se uita la gratare, tevi de cupru si canapele. La iesire am vazut o tipa cu o geanta misto pe care, pe tipa, a carat-o sotul la cumparaturi de parchet, fix cand, probabil, s-ar fi uitat relaxata la seriale. In fine, revenind, in secunda in care i-am vazut geanta, frumoasa, v-am zis, mi-am amintit ca la intrarea in magazin aveam si eu ceva de genul, e drept ca era doar un plic, dar il aveam. Acum nu mai era si nu m-a dus mintea decat sa ma uit la Sorin sa vad daca nu cumva il tine el. Nu-l tinea.
Am alegat ca nebuna la canapele, ca pe acolo ma furase peisajul pana-ntr-acolo incat sa-mi las geanta pe vreun fotoliu de 1500 lei. Deci da. Era acolo. Si plicul si fotoliul. Cum nu-mi venea sa cred ca l-am gasit, am deschis fermoarul sa vad daca mai am crema de maini, cheile, portofelul, nu neaparat in ordinea asta, si cand am dat cu ochii de niste bani aruncati asa la intamplare prin geanta nu mi-a venit sa cred. Zic, uite ma ce oameni buni, nu numai ca n-au luat nimic, dar mi-au si pus vreo 300 lei. Zambeam!
Apoi mi-am adus aminte ca erau banii mei. Toti banii mei.

Ca să-mi revin din șoc am făcut pentru duminică seara rezervare în Arena Pub din regie, unde a venit mentalistul Vlad Grigorescu și ne-a făcut să ne îndoim și mai mult de propriile noastre minți. La un moment dat i-a cerut unuia dintre noi (când spun noi ma refer la cei de la masa noastră, oameni cu care venisem de acasă) să spună trei cifre de la numărul de telefon al unui prieten. Acesta a spus 100 și la sfârșitul show-lui a scos dintr-un plic sigilat printre altele o hârtiuță pe care era scris fix 100.Aida, fetița domnului care a spus 100 când a fost întrebat i-a spus tatălui ei: Tati, ce noroc! Dacă nu aveai inspirația să spui 100, îi stricai omului spectacolul. 

Gata, am scris destul, să nu cumva să mă deochi. Ne mai auzim!