…. sau cum am petrecut cea mai frumoasă zi din scurta vacanță la Marea Neagră.
Personal n-am o relație foarte bună cu Eforie Nord, dar anul acesta am cedat insistențelor copiilor de a merge câteva zile acolo. Voiau neapărat să meargă la nou-deschisul Aqua Park din zona Belona a stațiunii, și dorița le-a fost îndeplinită.
Înainte de a-mi spune părerea despre cum stau lucrurile în incinta parcului acvatic din Eforie Nord, menționez (zici că scriu vreo declarație, nu mă întrebați de unde vine ”menționez” ăsta) că am vizitat în trecut și Aqua Magic-ul din Mamaia și încă două parcuri acvatice din Europa, unul lângă Bruxelles și altul în Budapesta, deci zic că aveam idee cam ce trebuie să găsesc acolo.
În dimineața cu pricina, adică într-o marți, am fost prezenți cu prosoape slapi costume de baie și ochelari de soare, dar fără apă au alte băuturi, mâncare nici atât, la poarta parului. Pe un panou luminos ni se afișa mare prețul de 35 lei/adult și 25 lei/copil, pe care trebuia să-l plătim pentru o zi în parc. La jumătate față de Mamaia, dar e ok ținând cont și de faptul că parcul e mult mai mic decât cel din Mamaia ca să nu mai vorbesc de Budapesta că nu suferă comparație (îi anticipam dimensiunile, deoarece e localizat într-o zonă înconjurată de hoteluri, faleză și clădiri în construcție).
Programul parcului este de la 9,00 la 18,00 în fiecare zi, și anul acesta, pentru că zona de food nu-i în totalitate deschisă (deocamdată poți mânca doar pizza înăuntru) ai voie să ieși o dată pe zi din parc pentru masă. Noi am ieșit la prânz, (ironia sorții, copiii au mâncat în ziua aia la prânz pizza 🙂 ), și am luat pentru după-amiază fructe, cu ele ai voie în parc sau cel puțin așa am primit noi informația 😉 .
De cum am intrat ne-a plăcut atmosfera. Câteva tonete de la care puteai lua cokteiluri delicioase cu prețuri între 5 si 12 lei, și-o mulțime de șezloguri goale, spre deosebire de plaja de la Debarcader unde trebuia să venim dimineața foarte devreme ca să prindem un șezlong la malul mării. O mulțime de stewarzi sau Bobo, Mario și încă vreo câțiva aveau grijă de bunul mers al datului pe tobogane. Nu mă întrebați de unde le știu numele, am avut cu noi două fete de 15 ani, so…
În parc sunt, în total, 5 tobogane, unul albastru cu 4 locuri unde te poți lua la întrecere cu colegul de alunecare, unul galben foarte abrupt de pe care la aterizare faci precum pietricica aruncată pe suprafața apei, unul roșu, clasicul tobogan de la mare, (țin minte că l-am văzut prima dată în ’85 când am fost cu ai mei la mare și plăteam zilnic câte 1 leu de fiecare dată când îi urcam scările), și două chestii mai mari, pe care nu te puteai da decât cu colacele de una sau două persoane, unul negru complet acoperit, adică tunel, în care nu vedeai nimic așa că, dacă ajungi acolo, poți foarte bine face ca mine, închizi ochii la pornire și îi deschizi abia când din adâncuri te ridici la suprafața apei), și în sfârșiat unul alb cu verde, descoperit, din care aveai impresia că zbori cu tot cu colac, așa că nu m-am dat decât o dată, după care am revenit la închis ochii și trezit în apă la toboganul negru.
Ne-am ales șezlongurile lângă piscina mare, în stânga scenei pe care de-a lungul zilei au urcat dansatori, animatori, cântăreți (dacă îi pot spune așa lui Gigel Frone 😀 ). Nu ne-am plictisit nicio clipă, de noi adulții vorbesc, căci de copii aproape n-am știut toată ziua, mai puțin în momentele în care ne cereau bani pentru apă sau cokteiluri sau când îi vedeam pe scenă participând la diversele activități care se întâmplau acolo. Au și câștigat niște premii, ar fi fost aiurea să nu câștige la cât patos au pus în participarea lor acolo.
Mie cel mai mult mi-a plăcut ora de Aqua Zumba, adică ora în care toată lumea (ok, mai mult damele) a făcut sport pe muzică în piscină și a ascultat cu sfințenie de antrenor. Când am ieșit din apă nu-mi mai simțeam picioarele și o oră mai târziu mi-am dat seama că am mâini. Dar acum sunt ok. 🙂
Toalete cât de cât curate, punct de prim ajutor, punct de urgențe medicale, cabinet de masaj, piscine pentru copiii de toate vârstele, soare, nici nu mai știu ce să mai zic. Mi-a plăcut Aqua Park-ul din Eforie Nord, dacă stăteam mai mult la mare, sigur mai mergeam o dată. Am plecat de acolo printre ultimii, de parcă nu ne dădeam duși, mai ales că a doua zi plecam spre casă și voiam să rămânem cu imeaginea aia în care bei un pahar de ceva bun stând pe șezlong la malul mării sau la marginea piscinei.
A fost frumos, sau, cum ar spune nepoțica mea Mara, Aqua Park-ul și-a meritat banii.
Frumoooos! 🙂 Sa stii… ca eu chiar am o poza cu toboganele din Eforie Sud din anii ’80 ( mai sigur ’87)… si tot asa, ca si tine, imi amintesc ca la fiecare urcare, plateam cate un 1 leu… cat de impresionati am fost si noi de acea vacanta…Pana si numele hotelului unde am fost cazati, mi-l amintesc si chiar al restaurantului unde mancam…
Si nu intelegeam deloc, de ce strainii erau tratati asa diferentiat fata de noi… 🙂
Normal ca tinem minte totul, e vorba de copilaria noastra. Necazurile din present e important sa le uitam, clipele frumoase niciodata. 🙂
Super! Imi pare rau doar ca nu-am sincronizat sa iesim la o bere impreuna :*
Si mie imi pare rau, dar noi am fost atat de scurt si oarecum obositor, incat abia mi-am dat seama ca sunt la mare. 🙁
Bine ati revenit! Suna bine ce povestesti, cred ca fetele au fost foarte incantate. Voi nu ati incercat topoganele? mie mi-e putina teama de ele, sa nu cumva sa ma lovesc 😀
Ba daaaa. Le-am incercat pe toate de mai multe ori, altfel cum puteam sa va spun impresii? Mie nu mi-e frica de ele. M-as da si eu ca pustii, de dimineata pana seara. A fost super!
Nu mi-a plăcut deloc la Aqua Park. Șezlongurile înghesuite, personal needucat, topogane putine , mâncare proaspăta, pretul foarte mare . Nu merita nici 10 ron. Nu va indic sa mergeti .