…. sau cum am petrecut cea mai frumoasă zi din scurta vacanță la Marea Neagră.
Personal n-am o relație foarte bună cu Eforie Nord, dar anul acesta am cedat insistențelor copiilor de a merge câteva zile acolo. Voiau neapărat să meargă la nou-deschisul Aqua Park din zona Belona a stațiunii, și dorița le-a fost îndeplinită.
Înainte de a-mi spune părerea despre cum stau lucrurile în incinta parcului acvatic din Eforie Nord, menționez (zici că scriu vreo declarație, nu mă întrebați de unde vine ”menționez” ăsta) că am vizitat în trecut și Aqua Magic-ul din Mamaia și încă două parcuri acvatice din Europa, unul lângă Bruxelles și altul în Budapesta, deci zic că aveam idee cam ce trebuie să găsesc acolo.
În dimineața cu pricina, adică într-o marți, am fost prezenți cu prosoape slapi costume de baie și ochelari de soare, dar fără apă au alte băuturi, mâncare nici atât, la poarta parului. Pe un panou luminos ni se afișa mare prețul de 35 lei/adult și 25 lei/copil, pe care trebuia să-l plătim pentru o zi în parc. La jumătate față de Mamaia, dar e ok ținând cont și de faptul că parcul e mult mai mic decât cel din Mamaia ca să nu mai vorbesc de Budapesta că nu suferă comparație (îi anticipam dimensiunile, deoarece e localizat într-o zonă înconjurată de hoteluri, faleză și clădiri în construcție).