Iar plecam noi, iar ploua

Am fost la Tabăra Oratia de două ori până acum, weekend-ul ăsta va fi a treia oară. E acolo o stare, o chestie, un aer, niște oameni, ceva locuri de vis care te atrag și te fac să alegi Oratia după ce vreme de o săptămână ai stat și-ai căutat locuri faine în care să mergi în țara asta. Ba, am căutat un pic și pe afară.

Eu nu-s omul care să meargă de 10 ori în același loc. Nici măcar de trei ori nu mă prinzi. Merg pe principiul că lumea e plină de locuri frumoase și e musai ca în viața asta să vedem cât mai multe dintre ele. Și totuși Oratia…

V-am mai povestit cum e acolo,  probabil c-o voi mai face și de data asta, ceea ce vreau eu să spun însă e că ploaia asta, oricât de dragă mi-ar fi, mă disperă acum.

Nu-i ca și cum n-am avea ce face dacă plouă, ba din contra, ne-am odihni și ne-am umple de povești, dar parcă la Oratia e mai frumos pe soare, pe drumuri de munte, pe urcat de coaste.

În fine, oricum am da-o va fi un weekend frumos! Carmen, Viorel, venim!

(Visited 85 times, 1 visits today)
Madutza77

Nu te descuraja! Am fost saptamana asta la Pietrosita si am avut parte de timp frumos, in timp ce Targovistea era maturata de furtuni si ploi cu galeata. Vremea are si ea surprizele ei ! 🙂
Daca treci prin Fundatica , pup-o din partea mea ! Sunt cateva trasee ce merita facute, daca sunteti genul,(Rezervatia naturala Chisatoarea din Moieciu ), pe Valea Cheii ceva pesteri pe acolo de vazut: Pestera Altar, Pestera Uluce, Pestera Dambovicioarei…etc
Vacanta placuta si timp cat mai frumos ! 🙂

Vilma

Hei sa aveti vacanta placuta! Si sunt sigura cu veselia voastra veti alunga norii! Si soarele va fi cu voi pe carari de munte!

Cris

Sper ca aveti un wekened fain si e soare la voi 🙂
Mereu mi-a placut ploaia, am ceva cu ea. am fost pana acum o sapt in tara si tare mi-a placut ca am prins si putina ploaie si racorica si .. pff, o sa zici ca sunt nebuna. Aici sunt acum 41 de grade, umiditate de vreo 70%, pe afara iesim mai putin ca uitam sa respiram :))

Vienela

Am planuit si noi de vreo trei ori in aceasta vara o iesire la munte, si de trei ori am avut ghinionul de a programa in zile ce se anuntau ploioase. 🙁
Insist… Chiar mi-ar placea sa citesc impresiile fetelor, caci ele vad cu alti ochi toate astea, probabil diferit fata de adulti.

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.