A mai trecut o săptămână

Nici nu știu când a trecut săptămâna ce tocmai s-a încheiat. A fost pentru noi pe repede înainte, și deși am muncit pe rupte, am reușit să finalizăm doar puține comenzi. În plus, a fost închiderea anului școlar pentru fete, banchetul (celebrul banchet de sfârșit de clasa a VIII- a), nesfârșita pregătire pentru testările naționale, ce mai, o grămadă de treabă.

În plus, am pus piscina, personal n-am făcut nicio baie, dar fetele spun că apa e caldă. Bineînțeles că ele au testat Eucerin Sun și nu-i timpul trecut să le puteți încerca și voi. Trebuie doar să vă înscrieți în concurs.

Tot nu ne-am gândit unde vom merge anul acesta în vacanță, dar ne bate gândul ca anul viitor să încercăm țările nordice. Dar mai e mult până atunci, vacanța de anul acesta e mult mai aproape și în afară de o săptămână la ai mei nu avem nimic în plan.

Am testat sâmbătă vizionarea filmelor în curte. Fără televizor. Cu laptopul și un proiector. Și ajutați de un perete, evident. E minunat să stai seara în curte, să nu fie tânțari (inițial ne îngrijorasem și căutam Autanul, dar n-a apărut niciunul), să-ți alegi un film și să-l vezi împreună cu prietenii.

Ok, o să vreți poză de la banchet, dar n-o am decât pe asta. Sper să nu vadă fetele în următorii 10 ani că am pus-o aici:

banchet

 

(Visited 933 times, 1 visits today)
Cris

Si dac-or vedea, sa stie ca si-au ales niste rochii super, le vin perfect si tare fumoase sunt – si fetele si rochiile 🙂 Bafta la testari, si tie succes, ca pun pariu ca ai emotii la fel ca ele!
La fel si aici, vacanta de vara asta va fi acasaaaaa, de abia astept!!!

Nina

Multumim, Cris!
Pai nu-i correct. Pe de o parte tu vei avea o vacanta adevarata, pe care o meriti din plin, dar pe de alta parte, vreau si eu vacanta…

Cris

Well.. e mult spus vacanta, voi munci remotely juma de perioada, si restul alergam sa vedem rudele si prietenii si sa rezolvam treburi 🙂 dar mintea va fi ca si in vacanta.
Va veni si la voi vacanta sunt convinsa!!!!! fii optimista!

Cristina P

Frumoase si fetele si rochitele.
Bafta la testari si tie nervi de otel. Ai mei erau mai stresati ca mine la BAC. Si la admiterea la Liceu / Faculta. :))
Vacanta eu in Sept voi avea 2 sapt (Italia!) si intre timp cred ca mergem cu cortu prin tara

Vienela

Ah, ce frumoase s-au facut! Adevarate domnisoare!
Daca veti alege pentru anul viitor tarile nordice, sfatul meu este ca anul acesta sa stati acasa si sa puneti bani deoparte. La Kadia si la Vladen poti gasi o multime de povesti, poze, sfaturi si altele despre Norvegia, tara care pe mine m-a cucerit definitiv.
Bafta multa fetelor!

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.