Month: May 2014

Daca-i 1 iunie, e DA

Dragi mămici, știți desigur că numai mâine nu-i poimâine și duminică îi serbăm pe puștii noștri, unii cumpărându-le mai multe dulciuri decât de obicei, alții cu jucării frumoase aduse în dar, unii ducându-i la Băneasa Shopping City unde Guido Daniele o va picta pe Sore în ceva animal, alții primesc hăinuțe sau plimbări, sau toate astea la un loc, dar eu împreună cu niște fete minunate de la suntmămică.ro vă provocăm la altceva. Ce-ar fi să le dăm copiilor în această zi ceva în plus. Un DA mare cât toate zile din an în care le spunem NU.

Cum ar fi ca pentru o zi sa-i spui copilului tău DA indiferent de ce-ți cere: Mami, mă iubești? Da! Pot să ies afară? Da. Pot să-ți iau pantofii cu toc? DA. Pot să mă întorc pe inserat? DA. Pot să-ți iau și toți banii din portofel?….și tot așa. Eu am dat exemplu de cerințe de copiii la aproape 15 ani, dar sunt sigură că și copiii voștri, mai mici sau mai mari au tot felul de dorințe la care nu spuneți întotdeauna și necondiționat, DA.

Ce-ar fi să încercăm de data asta și apoi să povestim cum a fost? Dacă citiți articolul de pe suntmamica.ro veți vedea că se lasă cu premii și sunt sigură că se va lăsa și cu multe povești haioase. Ce spuneți? Vă băgați?

Am primit ceva prin DHL. La Alexandria.

De fapt, la Giurgiu, dar să vă povestesc.

Vă spuneam acum cea timp că domnul Costea își dorea foarte mult navigație la mașină, pentru că variant pe care am ales-o noi nu avea așa ceva din fabrică. S-a interest el la Hyundai și a primit o minunată ofertă în jur 1500 euro + TVA și montaj. Bineînțeles că l-a luat direct din China, la 500 euro si a mai dat 100 lei la montaj într-un service normal și asta a fost, dar până acolo…

De găsit a fost relative simplu, l-a comandat la fel de simplu, l-a plătit, a trimis adresa noastra furnizorului și a primit de la acesta confirmarea că a plecat coletul cu DHL spre România- București -Alexandria. Mie mi s-a părut ciudat că scrie acolo Alexandria și i-am spus lui Sorin să verifice adresa. Își dă seama că el greșise, în loc să trimita codul străzii noastre a trimis codul unei străzi cu același nume din Alexandria. Deh, neatenția se plătește.

Nici nu apucă el să-și dea seama de greșeală, că îl sună cineva de la DHL șă pună la punct detalii înaintea sosirii coletului în țară, profesioniști, ce naiba. Perfect! Îi spune Sorin de încurcătura cu codul, îi spune că noi suntem în Bucuresti, nu în Alexandria, și omul de la telefon, mai mult decât înțelegător, îi promite că face el modificarea de adresă și coletul va ajunge la timp unde trebuie, să stea liniștit să-l aștepte. Trec doua zile, timp în care coletul aparea ca și cum a ajuns în București și i se face vama, dar tot Alexandria era trecută acolo punct final. Sun eu la DHL, vorbesc cu o duduie, îi spun povestea de la capăt și mă pune să stau în telefon cât timp face ea modificarea în sistem, să fim sigurue că nu vor fi problem. Stăm la vorbă, hahaha, se face modificara, zice ea, și ne luăm la revedere.

Continue reading Am primit ceva prin DHL. La Alexandria.

Cum mai stam cu kilogramele?

Acum vreo luna și ceva am sesizat ca am ajuns la 70. De kilograme. Grav. Nu grav, foarte grav, mai ales pentru cineva care consideră în continuare că 59 kg ar fi greutatea ideală pe mine.

Cum nemâncată nu pot sta, am renunțat pentru o vreme la carbohidrați și am mâncat carne, verdețuri și fructe cât au fost zilele de lungi. Nu mi-a fost greu deloc, ba ai mei s-au cam luat și ei după mine și acum nici nu se apropie de masă dacă nu-i gata salata, fie că-i prânz sau cină. Când am poftă de ceva dulce iau o fructă, două, trei. Rareori mă opresc la una.

N-am ținut-o strictă, strictă, adică dacă într-o zi mama a făcut gogoși nu vă imaginați că m-am întors cu spatele. Am mâncat. Vreo 6. 🙁 Sau dacă într-o după amiază am vrut înghețată mi-am luat. Am tras după asta două săptămâni de răceală în gât de nu mi-am mai simt corzile vocale, dar voi știți ce bună a fost înghețata aia?

Continue reading Cum mai stam cu kilogramele?

Patul regal sau lenjeria GreenBlade

Am, ca voi toți, sunt convinsă, tot felul de lenjerii. Unele mai scumpe, altele mai ieftine, după buget și posibilități. Sau după culori. Așa-mi alegeam până de curând lenjeriile. După culori.

Asta până am văzut cu ochii mei cum iau viață lenjeriile Green Blade (linkul duce la pagina lor de facebook cu nedrept de puține like-uri). Am rămas mută observând frumusețea lor de aproape, și am vrut ca într-o zi, în viața asta, patul meu să poarte una din astea, așa cum eu îmi doresc să port niște pantofi  Louboutin cândva în urmatorii 5 ani.

Vorbesc de lenjerii minunat brodate, de o calitate ce nu suportă discuție comparativ cu tot ce știu eu existent pe piață. lenjerie1Da, cartea asta de mai sus e ambalajul. Iar povestea o puteți citi aici. Așa a început.

Continue reading Patul regal sau lenjeria GreenBlade

E bine

E prima dimineață, după vreo  7 zile, în care nu mă trezesc tușind. Am tras-o rău, nu mi-a trecut de tot, dar parcă m-am pus un pic pe picioare. Cât timp eu am bolit a venit și vara, așa că am mai multe motive de bucurie.

Azi am de făcut câteva drumuri, de plătit ceva bănuți, știți cum e, niciun drum fără o plată, și de pus la punct tot ce-am neglijat în perioada în care am bolit.

Nu știu cum sunteți voi, sper că bine, dar mie parcă mi s-a ridicat un văl de pe ochi. Zi minunată, vă doresc!

Masa pentru curte II

Sper ca la articolul Masa pentru curte III sa am și masa mult dorită în curte. Așa am început articolul ăsta în urmă cu o săptămână și voiam atunci să mă lamentez într-un post lung cum sunt eu oropsită și nici după mai bine de un an de la primul articol pe tema asta, nu s-a găsit un om bun ( a se citi Sorin)  care să mă ia de mână și să mă plimbe prin niște magazine, până vom găsi împreună masa aia bună, mare, practică și frumoasă care să se potrivească curții noastre și care s-o înlocuiască pe cea veche de plastic care ajunsese într-un asemenea hal că nu îmi mai venea nici s-o șterg dimineața.  Asta este:

masa veche

Numai că, ce credeți, duminica trecută, mă ia sotul meu pe sus (ok, recunosc, l-am bătut la cap de l-am înnebunit și în plus i-am spus că nu-l las să-și cumpere navigație pentru mașină dacă nu-mi ia masă) și plecăm la colindat magazine în căutare de masă. Cu scaune. Și dacă se poate și cu umbrelă. 😀 Bugetul era în jur de 1500.

Continue reading Masa pentru curte II

Exista oameni

Există oameni pentru care viața se oprește undeva la 30 de ani. A lor, nu a altcuiva. Există oameni care se opresc din trait la 25 ani, că deh, nu mai e mult și ajung la 30 și, vedeți voi, sunt deja trecuți, și-au trait traiul și-au mâncat mălaiul. De acum încolo să-și crească copiii și să le facă toate poftele, pentru că lor părinții nu le-au îndeplinit toate dorințele când erau mici și uite, tare mult au suferit. Atât de mult, că aum la 25 vor să renunțe definitiv la a se mai gândi la ei și au decis să crească copii care să le împlinească visele. Copiii cărora le îndeplinesc ei acum și dorințele nerostite sau mai ales pe acelea.

Femei tinere, aproape fete, care se mulțumesc cu statutul de casnică și cu cele 90 de kilograme pe care le aveau în luna a noua de sarcină. Nu contează că tinerețea lor abia cum începe, nu contează că băiatul cu care s-au căsătorit le-a plăcut cu părul lung și castaniu, nu tunse băiețește, decolorate și făcute permanent. Știți, o vreme am crezut că soluția de permanent a dispărut de pe fața pământului, dar nu-i deloc așa. Pentru a vă convinge nu trebuie decât să mergeți în parc și s-o urmăriți pe doamna al cărui copil tocmai a căzut în cap de pe tobogan. E blondă, creață artificial și fumătoare. Știu, din descriere ai zice că-i bunica puștiului prăbușit pe covorul anti-traumă de sub jgheabul înclinat, dar nu-i. E mă-sa. Și n-are mai mult de 25 de ani. Păcat. Cine știe ce visuri a avut ea pe vremea când era copilă. Sunt sigură că printre ele nu era ăsta cu delăsarea. Cu renunțarea la a mai fi. Măcar dacă ar fi supravegheat copilul acela cum trebuie!

În fine, să trecem la băieți. Vorbesc de cei tineri, fără job, întreținuți de neveste și bețivi. Credeți că nu sunt? Numai la mine pe stradă știu vreo trei. Să zic merci că ăstia pe care-i știu măcar nu-și bat nevestele. Dar sunt convinsă că sunt unii care fac și asta. Și-s tineri. Asta mă supără cel mai tare. Că n-au învățat nimic de la generațiile din fața lor. Că n-au modele. Că n-au respect de sine și nici țeluri. Sunt oameni care au renunțat să se gândească la ei. Sunt oameni pentru care viața s-a sfârșit.

Continue reading Exista oameni

Jurnal de femeie cu toane VIII

În primul rând vreau să spun că am rămas interzisă când am văzut că n-am mai scris jurnalul ăsta de la începutul lui martie. În al doilea rând mă gândesc să schimb un pic regulile jocului și să modific  unele întrebări, mai exact să le tai complet.

Astăzi (04 mai 2014)… e zi de relaxare, de făcut unghiile, de plimbat cu bicicleta, de întâlnit cu prietenii. Zi frumoasa, ce mai! Păcat că vremea o să-mi mai taie din activități.

Scurte de joi

Ia uite ce promiteam eu că scriu zilnic și mă țin de treabă. Da de unde!

Adevărul este că am în draft vreo trei articole aproape terminate. Și tot adevărul este că aseară la 21,00 livram o comandă la care lucrasem de luni, e adevărat că nu singură, dar tot lucru se cheamă.

Credeți că azi mă odihnesc, de m-am apucat eu să scriu așa la prima oră? Nici vorbă. Lucrăm. Dar cine se va odihni mâine, sâmbătă și duminică? Cine? Aud?!

Continue reading Scurte de joi