Saptamana asta eu comand, eu execut

Am o săptămână de foc. Mama soacră, cu care locuim împreună încă de când ne-am căsătorit, e internată săptămâna asta în spital pentru niște investigații ale diabetului său, și am rămas, cum s-ar spune, stăpâna casei.

Mama soacră ne făcea mâncare, baga rufe la spălat, lua pâine zilnic si se ocupa de micile cumpărături ( facea asta chiar cu banii ei), avea grijă să fie mâncarea caldă când veneau copilele de la școală, ne ajuta în atelier si urmărea vreo două telenovele și multă politică. Acum, în afară de partea cu telenovelele și cea cu politica, sarcinile de mai sus mi se cuvin de drept, așa că, pe lângă atelier zi lumină, curățenie, dus și luat copiii de la școală și de la alte activități la care mai merg, plătit facturi, făcut aprovizionarea și călcat rufe, cu care simțeam eu că abia fac față, am mai câștigat câteva chestii.

Numai că nu mă plâng. Îmi place foarte mult să fac mâncare, dar cu mama prin preajmă n-am loc decât de câte-o prăjitură din când în când. Acum sunt liberă să gătesc ce vreau. Cu mașina de spălat sunt prietenă bună, așa că de ieri spală continuu, nu știu unde să le mai întind și prevăd o miercuri seara de călcat.

Așa că mă veți înțelege, cred, dacă voi trece mai răruț pe aici, va voi lăsa câteva cuvinte (aștept și de la voi, încurajări) și-mi voi vedea de gospodăria mare cu care trebuie să mă descurc. Bine că n-a apucat mama să-și ia prepelițe. Așa am grijă doar de papagal. Azi tre’ să-i dau salată.

P.S. Am vrut să fac meniu pe zile cu felul unu, felul doi si desert zilnic, dar le-am întrebat pe fete ce-ar vrea să mănânce săptămâna asta și mi-au răspuns: o zi cartofi prăjiți cu ouă ochiuri și o zi pizza…până vineri. Bunica nu le face asta decât foarte rar, o dată, de două pri pe an. 🙁

(Visited 154 times, 1 visits today)
mihai

Printr-o bizara asociatie de idei, atunci cand am citit ca mama soacra facea de mancare m-am gandit la o fasole scazuta cu ciolan si multi castraveciori.
Multa sanatate dansei si spor tie! 😀
Facturi = Direct Debit = Win.

Nina

Mihai, face mama (mama soacra, dar eu ii zic mama inca de la inceput) o mâncare…de dai cu basca de pământ chiar dacă n-ai bască.
Nu mă obișnuiesc cu direct debit, am conturi multe și nu știu de la lună la luna din care platesc fiecare factura. In plus, nu m-ar ajuta prea mult, am facturi de furnizori de platit aproape in fiecare zi, asa ca-s pe internet banking zilnic.

Nina

Este, este. Fii atentă, ea s-a dus ieri să se interneze, vor s-o urmărească doctorii pe regim o săptămână ca să vadă cum evolueazp glicemiile, si dacă e nevoie, să-i schimbe schema de tratament a diabetului. Cum ea se simte bine, a simțit că merge la stțiune undeva, altfel nu-mi explic de ce ieri, după ce a terminat cu internarea, m-a sunat și mi-a zis: Gata, mama, m-am cazat! :))

Cris

:))) ce simpatica este, multa sanatate dansei si tie spor la toate! Meniul fetelor e exact pe placul meu 😀 zilele astea neaparat una din doua voi face si eu 🙂

Nina

Si eu le-am promis ca le fac saptamana asta intr-o zi cartofi prajiti si ain alta zi pizza, dar in rest trebuie sa manance si supa de pui si mazare si varza…

Madutza77

Hehe! 🙂 Cu cât ai mai multe treburi, cu atât o sa ai tot mai multă forță și energie să le faci față! O să vezi ! 🙂 În plus, gătitul și călcatul sunt așa de relaxante în comparație cu altele… 🙂 Sănătate maximă, Doamnei mamă soacră! Numai așa, vă dați seama cât de mult înseamnă pentru voi! 🙂

Mihai

Oricat de multe conturi as avea si oricat de multe facturi, tot le-as plati online. Direct Debit e mai complicat pentru ca tot trebuie sa le verifici daca banii au fost luati. Spor la tinut casa din scurt si la tot ce ti-ai propus, iar mamei soacra insanatosire grabnica 🙂

Vilma

Recomand o zi dedicata pentru plati. Folosim aceasta metoda si merge foarte bine. Pentru cei care nu accepta intarzieri la plata le platim in avans. Unii furnizori nu sunt deranjati ca intarziem o zi sau doua. Dar economisim mult timp. Utilitatile le avem pe direct debit. E perfect, am scapat de stresul datelor scadente. Nu au valori asa mari si avem oricand sumele respective in cont. Internet banking-ul asta e o minune!
Spor la treburile casnice! Azi a fost un pic de soare, trebuie sa ai energie! Poate maine va fi mai mult!

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.