fără toane

Am o săptămână de foc. Mama soacră, cu care locuim împreună încă de când ne-am căsătorit, e internată săptămâna asta în spital pentru niște investigații ale diabetului său, și am rămas, cum s-ar spune, stăpâna casei.

Mama soacră ne făcea mâncare, baga rufe la spălat, lua pâine zilnic si se ocupa de micile cumpărături ( facea asta chiar cu banii ei), avea grijă să fie mâncarea caldă când veneau copilele de la școală, ne ajuta în atelier si urmărea vreo două telenovele și multă politică. Acum, în afară de partea cu telenovelele și cea cu politica, sarcinile de mai sus mi se cuvin de drept, așa că, pe lângă atelier zi lumină, curățenie, dus și luat copiii de la școală și de la alte activități la care mai merg, plătit facturi, făcut aprovizionarea și călcat rufe, cu care simțeam eu că abia fac față, am mai câștigat câteva chestii.

Numai că nu mă plâng. Îmi place foarte mult să fac mâncare, dar cu mama prin preajmă n-am loc decât de câte-o prăjitură din când în când. Acum sunt liberă să gătesc ce vreau. Cu mașina de spălat sunt prietenă bună, așa că de ieri spală continuu, nu știu unde să le mai întind și prevăd o miercuri seara de călcat.

Așa că mă veți înțelege, cred, dacă voi trece mai răruț pe aici, va voi lăsa câteva cuvinte (aștept și de la voi, încurajări) și-mi voi vedea de gospodăria mare cu care trebuie să mă descurc. Bine că n-a apucat mama să-și ia prepelițe. Așa am grijă doar de papagal. Azi tre’ să-i dau salată.

P.S. Am vrut să fac meniu pe zile cu felul unu, felul doi si desert zilnic, dar le-am întrebat pe fete ce-ar vrea să mănânce săptămâna asta și mi-au răspuns: o zi cartofi prăjiți cu ouă ochiuri și o zi pizza…până vineri. Bunica nu le face asta decât foarte rar, o dată, de două pri pe an. 🙁