Se-așterne praful pe computer. Trec pe lângă el și o mână invizibilă mă împinge mai departe, iar pașii mei o ascultă. Nu-i timp de scris. Abia dacă e timp de trăit.
S-au întâmplat săptămâna trecută niște lucruri despre care nu-s încă pregătită să vorbesc, deși voi știți că vă spun de toate. Astea însă sunt prea dramatic aproape ca să spun așa.
Dar ce-a fost a fost, mergem mai departe, suntem cu toții bine, numai mama-i tot la spital. Încă nu i-au stabilit un tratament care să-i meargă bine, da sunt convinsă că-i dau de cap săptămâna asta. Tratamentului.
Altfel, mă descurc onorabil cu casa în lipsa mamei (asta-i strict părerea mea 🙂 ), de fete mă minunez în fiecare zi ( sunt chiar în perioada aia în care se transformă din fetișcane în domnișoare), sunt din ce în ce mai frumoase, deși mie mi s-au părut mereu foarte frumoase. Sorin ar face bine să-și ia odată mitraliera aia de care zice că are nevoie pentru a putea să le păzească. Pe fete.
O să încerc de azi să fac ceva mișcare pentru că s-au cam adunat șuncile pe mine și nu mă simt bine deloc. Eu cu mine. Am zis că-i timpul să scoatem bicicletele la plimbare, or fi amorțit și ele toată iarna asta.
Mă gândesc uneori în zilele în care nu scriu nimic, că oricum o fac degeaba. Pentru cine scriu eu de fapt? Pe cine interesează ce înșir eu aici? Voi ați putea trăi foarte bine și fără să citiți ce-am scris eu azi. Până și eu aș putea trăi foarte bine fără să scriu. Atunci pentru cine o fac? Și atunci îmi amintesc. Scriu în primul rând pentru mine și ma bucur foarte mult că am început jurnalul asta online acum aproape 6 ani. Uneori recitesc scrieri mai vechi și mă bucur mult că am păstrat așa crâmpeie din viața noastră.
Dar nu mă înțelegeți greșit, apreciez nespus prezenta voastră aici, în casa mea, și faptul că uneori alegeți să-mi si spuneti cate ceva e mare lucru. Îmi plac mai ales comentariile din zilele in care eu nu scriu. Le văd pe telefon si ma gândesc: uite, chiar dacă eu nu-s acasă, cineva e în vizită la mine și îmi transmite ceva. Ma bucur ca un copil atunci si vă mulțumesc!
Hai că am dat-o în altele. Vă spuneam că și săptămâna asta sunt stăpâna casei, așa că nu vă așteptați la cine știe ce din partea mea. Poate apuc totuși să scriu despre vreo două cărți citite, căci oricât de puțin timp aș avea, cititul înainte de culcare e sfânt.
Săptămână excelentă vă doresc! Uite si cîteva poze de la Oratia, de săptămâna trecută și nu uitați: timpul ne trece oricum, e treaba noastră să-l facem să treacă frumos.
Important e sa fiti sanatosi! va doresc sa vina primavara mai repede si sa va dea energia necesara sa le faceti pe toate 🙂
Multumim, Cris! Deocamdata energie si primavara avem. Speram sa ne tina. 🙂
Nina draga si eu sunt la fel de aglomerata si acasa si la job dar imi fac timp catev a minute pe zi sa intru sa vad daca ai mai scris cev. Nu mai spun ca atunci cand trec pe la Republica ma gandesc tot timpul la tine. Ma gandesc chiar sa te salut pe strada daca te intalnesc ( stiu ca esti sociabila dar poate nu ai chef de o nebuna in fata ta care sa iti vorbeasca).
Stefania.
Ba daaa, daca ma vezi sa vii sa-mi spui. Neaparat! Mi-ai face o mare bucurie. Mi s-a mai intamplat de cateva ori ca cineva ”necunoscut” sa-mi spuna: eu te stiu, iti citesc blogul. M-am bucurat nespus si imi dadeam seama ca pot vorbi orice cu persoana respectiva, ca stie despre ce vorbesc. 🙂
Scrii in primul rand pentru tine! 🙂
Nici eu nu am timp sa scriu cat as vrea dar nici nu ma lasa sufletul sa renunt la blog.
Aveti grija de voi! Sanatate multa mamei tale.
Nu, nu, inca nu m-am gandit sa renunt la blog. Chit ca scriu un post pe luna, dar de renuntat, nu renunt. Multumesc pentru urari!
Sa stii ca ai destui cititori chiar daca nu comenteaza. Saptamana trecut nu a fost zi sa nu intru sa vad daca ai postat un nou articol. Asa ca nu iti mai face probleme pt. cine scrii.
Aha, banuiam eu ca voi sunteti pe aici fie si numai cateva secunde. 🙂
Haide sa dam vina pe astenia de primavara… Nici la mine nu e altfel, asa ca ma bucur de soare, ma plimb si incerc sa nu ma mai gandesc nici la blog, nici la altceva ce mi-ar putea aminti de intamplarile din saptamana care a trecut…
Multa sanatate mamei-soacre!
Macar tu ai timp sa te plimbi… 🙁 Bucura-te de timpul frumos si uita de necazuri.
Mereu intru si citesc articolele tale, chiar daca comentez rar (ca nu prea imi sta in fire).
Frumoase poze, mi-e dor de o plimbare, de o iesire. Dar astept sa se mai incalzeasca putin 🙂
Da, se anunta calduri din ce in ce mai mari, deci e pacat sa nu ne facem drum. 🙂 Iti multumesc ca esti aici, Diana!
Hai ca te-a cam luat valul pesimismului, desi tu nu esti deloc asa! Vorba Vienelei, o fi de la astenia asta de primavara…Doua citate mici de incurajare pentru tine :
– Despre viata: “Cand ne intrebam ce rost are viata, ne asemanam poate cu magarul orb ce invarte roata morii si care e foarte nedumerit la ce serveste necontenita si dureroasa lui invartire.”N. IORGA si
– Despre timp:” Timpul e o fiara care are nesfarsita rabdare de a inghiti totul.”
“Toate sunt intradevar trecatoare”. Octavian Paler
O saptamana minunata iti doresc ! 🙂
Frumoase citate si mai ales motivationale. Cand l-am citit pe ultimul mi-a venit sa nu mai fac nimic. 🙂
Si eu am aceleasi ganduri…daca scriu pentru cine scriu, ca si daca nu scriu nu afecteaza pe nimeni. Si apoi gasesc raspunsul: ma afecteaza pe mine :). Cateodata zac mai multe zile, o saptamana si nu gasesc ce sa scriu…apoi vine inspiratia, si simt ca trebuie sa scriu, si scriu :).
Frumoasa primavara in Ro, uneori mi-e dor sa vina caldura mai repede…
E frumoasa, da. Eu am in curte un mar si-un par. Inca n-a inflorit niciunul, dar abia ii astept. 🙂
[…] Aşa că, fără să-mi mai pun întrebări aiurea, am meșterit un ceai fantastic, puternic răspânditor de ireale arome, prietenos şi plin de bune intenţii. Acum, în zori, aroma lui se simte […]
Eu am un liliac alb si unul mov in curte – amandoi sunt plini de boboci – asta asa, ca sa incep optimist! :).
Si intr-adevar, toate-s trecatoare, dar pana ajung “trecute”, sunt prezente si trebuie depasite… Numai bine iti doresc! 🙂