fără toane

Rămăsesem la partea în care doctorița de la clinica particulară care voiam inițial să mă asiste la naștere, mi-a spus că ea nu îmi poate da concediu pre și post natal, pentru asta e nevoie să merg la policlinica de cartier să mă ia în evidență un doctor ginecolog de acolo. În plus, m-a sfătuit să merg să nasc într-o maternitate mare cu mulți specialiști în jur pentru că nu va fi o naștere ușoară. Niciodată nu e, cu atât mai mult atunci când e vorba de născut mai mulți copii odată.

Am ajuns așadar în bascheți roșii și salopetă maro la ușa doctorul Costea, despre care la acea dată nu știam nimic. Am intrat în cabinet, am văzut un domn foarte elegant în halatul lui alb, de care mi-ar fi plăcut dacă nu s-ar fi strâmbat din prima când mi-a văzut burtica care era deja destul de mare, deși avea doar patru luni. Mi-a aruncat una dintre cele mai dure priviri pe care le-am văzut vreodată și mi-a spus: Domnule, nu înțeleg ce-i în capul fetelor ăstora tinere ca tine, care nu vin la control decât când sunt aproape de naștere. Tu știi câte nenorociri se pot întâmpla doar pentru că tu și tatăl copilului pe care urmează să-l naști nu v-ați făcut până acum analizele, și tu n-ai fost la niciun control?

Omul credea că eu atunci aterizasem prima dată în viață la ginecolg. Nimic mai fals. I-am întins dosarele cu analize, ecografii și toate cele pe care le aveam până la data respectivă și l-am privit cum le frunzărește. Dacă la început era foarte încruntat și încordat, pe msură ce se familiariza cu datele problemei, se destindea și cred că i-am văzut chiar un ușor surâs în colțul buzelor. Când a teminat de citit, a venit la mine, m-a batut părintește pe umăr și mi-a spus: Hai, sus pe masă să vedem ce fac și bebelușii. După control a luat un carnețel dintr-un sertar și a început să scrie în el. Se numea Cartea mamei și mi-a trecut acolo toate datele pe care le avea despre sarcină până în acel moment. La sfârșitul acestei prime consultații eram deja aproape prieteni, astfel încât atunci când m-a întrebat: Ia spuneți doamna Costea,  vreți să nașteți cu mine la Maternitatea Bucur peste fix cinci luni?,  am răspuns firesc: da.  

Bineînțeles că nu m-am prins din prima cum de-a trecut de la antipatia pentru mine, antipatie pe care mi-a arătat-o fățiș la începutul consultației, la o mare grijă și chiar dorință de a rămâne permanent sub supravegherea lui, dar mai apoi, mi-am zis că probabil din cauza faptului că avem același nume de familie, și-a schimbat atitudinea. În plus l-am îmbunat cu analizele și controalele  la zi pe care le aveam. N-a fost doar asta, dar am aflat abia după naștere despre ce era vorba.

Ne-am mai văzut apoi de la multe controale și ecografii, la una dintre ele mi-a spus că și dumnealui este născut din gemeni și atunci când mama sa a născut, fratele lui era mare și frumos, iar el mic și pricăjit, așa că acum el face tot ce-i stă lui în putință ca eu să nasc doi copii mari, roșii și frumoși.

Tot în timpul sarcinii care pentru mine a fost una perfect normală, fără absolut nicio complicație, doctorul a fost plecat pe la niște congrese prin afară la un moment dat, și și-a lăsat o colegă să aibă grijă de mine, chiar dacă în perioada cât dumnealui era plecat, nu trebuia să ne vedem la niciun control. Doamna doctor m-a sunat la un moment dat și m-a întrebat dacă e totul ok, dacă am nevoie de ceva. Știu, incredibil pentru anii 2000 în România , așa mi se părea și mie la vremea aia, numai că eu eram convinsă că doctorița a crezut că-i sunt ceva rudă doctorului și din cauza asta și-a luat rolul foarte în serios.

În fine, cu zece zile înainte de naștere care trebuia să fie una naturală pentru că așa voiam eu, așa voia și doctorul și de bună seamă așa voiau și bebelușii, m-am internat la spital pentru a fi permanent sub supraveghere. Într-o zi i-am spus doctorului că m-am plictisit acolo tot stând și nefăcând nimic (eu mersesem la serviciu până la începutul lunii a VIII-a de sarcină, nu eram deloc învățată cu statul în pat), iar el atunci mi-a zis așa: În ultimele zile de sarcină copiii cresc foarte mult în greutate și e importantă fiecare oră în plus petrecută de ei în burta mamei, așa că, așa cum am așteptat aproape nouă luni, hai să mai așteaptăm, te rog, câteva zile. Nu m-am mai plâns de plictiseală, am încercat să-mi dorm liniștită nopțile în rezerva de lângă sala de nașteri. Știți că cei mai mulți copii se nasc noaptea, nu? Ei bine, nu vreți să știți la câte nașteri am asistat, chiar dacă eram la un perete distanță. Și dormeam. În plus știam exact toți pași prin care mă așteptam să trec în numai câteva zile.

Atât pentru azi, săptămâna viitoare vă povestesc cum am făcut cunoștință cu fetele mele.