Nu fac nimic

În timpul liber, evident.

Am așa o stare de n-aș scrie nimic o săptămână întreagă. Aș sta și-aș vegeta. Nu știu dacă-i de la vreme sau de la toate problemele care s-au strâns și par să nu mai treacă. Știam de la început că-i un an greu, cu copile clasa a VIII-a și cu schimbări de tot felul la atelier, dar pe lîngă astea parcă apar tot timpul altele noi și colac peste pupăză ieri m-am simțit rău de tot, atât de rău încât a trebuit să opresc mașina pe dreapta și să aștept să-mi revin.

Desigur, eu sunt un om optimist și am înviat imediat, dar am în continuare nevoie să lenevesc și de unde credeți voi că pot eu chiuli în primul și în primul rând? Dap, de pe blog. Nu știu cum sunt alții, dar eu când nu sunt în apele mele nu pot scrie. Nu pot nici măcar citi. În afară de munca din atelier (dap, în cîteva zile vă arăt ce-am făcut) nu-mi vine să fac nimic. Abia dacă spăl vasele (exact, până și mașina de spălat vase e supărată pe noi și nu mai vrea să meargă cum trebuie, așa că drept pedeapsă n-o mai folosesc), nici vorbă de șters praf sau de călcat lucruri. Suficient că avem în atelier de călcat un munte de chestii. Cred că ne mai trebuie un om la călcat.

Mai văd câte un film pe seară, mai joc un whist pe telefon (acolo ma întrec cu mine și vreau să dobor niște recorduri, evident că nici asta nu-mi iese, dar măcar nu-i important), stau cu inima cât un purice legat de ce fac fetele la simularile de la română și de la mate. În rest vegetez. A, și fac puzzle cu ele, cu copilele. Uneori și cu Sorin. Adică răbdare am, dar nu vreau să-mi pun mintea la contribuție. Deloc.

Așa că mă veți ierta dacă voi mai lipsi o vreme, o sa-mi revin, doar mă cunosc, dar am nevoie de câteva zile de făcut…nimic.

(Visited 62 times, 1 visits today)
Cris

Mai sunt si perioade din astea, mai ales cand ai multe de rezolvat.
Asa ca leneveste o zi-doua si noi te vom astepta cuminti 😀 pauza placuta!

Loredana

Apăi da, de ce n-am avea voie să ne luăm câte-o pauză de la toate, uite-așa, că vrem? Desigur, e cam greu să iei pauză de la a fi părinte, dar cu asta te descurci tu. La o adică, dacă nu ești bine tu cu tine, cum să poți să faci față la toate?
Așadar, timp pentru tine să fie!

Sorin Samur

Asculta-ti instinctul Nina, deconectează-te de la tot, atât cât se poate. Ce simți e mesajul organismului care-ți cere timp sa se refacă. Nu te îngrijora, pana și tractoarele au nevoie de odihna.

Nina

Dragilor, va multumesc! In afara de un junghi puternic in spate, sunt bine. Sper ca de luni sa am mai mult timp si inspiratie, tocmai incepem lucrul la o comanda aproape imensa. 🙁

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.