După un weekend foarte fain pe care l-am petrecut cu prieteni și rude dragi, a apărut azi dimineață soarele în fereastra mea cam pe neașteptate. Iar e luni?, apuc să mă întreb de sub plapumă când copilul Sonia spălat și aranjat de-o nouă primă zi de școală, mă anunță că pleacă deja. E 6,30. Buna dimineața și vouă!
Le-am urat o zi bună fetelor și am băgat iar capul în pernă cu gânduri de mamă cu fete de 14 ani: Și-or fi făcut sendvișuri? Și-or fi luat tot ce le trebuie la ele?Or fi mâncat micul dejun? Căciuile, sigur au plecat fără căciuli dacă e să mă iau după cocul Soniei. Poate măcar Iulia și-a luat căciula. Ce zi e azi? Luni?!
Sună telefonul și mă uit la ceas înainte de a verifica cine e. 7,20. Aoleu, cred că sunt fetele, iar au ajuns prea devreme și stau pe afară că nu s-o fi deschis școala la ora asta. Nu erau ele. Era una din doamnele care lucrează în atelier la noi. Și pe ea o luase lunea pe neașteptate și se trezise mai rău ca mine, cu o durere de cap și de măsele. Mă ruga s-o învoiesc pe ziua de azi. Ce bine ar fi dacă așa avea și eu la cine să mă învoiesc, gândesc și-i spun că e ok, să se refacă. Uite, ăsta-i alt dezavantaj al faptului că-s oameni care depind de tine. Dacă ai lucra singur te-ai învoi când vrei tu, dar dacă de ceea ce faci tu depind alții, nu-i chiar așa ușor.