Viata cu gemeni I

Am scris serialul acesta (are patru episoade ce vor aparea aici câte unul în fiecare sâmbătă) acum câțiva ani pentru mamistie.ro care acum nu mai există. M-am gândit să le public aici ca să rămână totuși undeva, că nu se știe când voi dori să le recitesc. 

Era o zi ca oricare alta și eu mă învoisem de la serviciu doar câteva ore pentru a rezolva o problemă minoră, un fel de bifă în viața mea de tânără femeie însărcinată, și anume, controlul medical din luna a IV- a de sarcină și implicit ecografia. La cât de superficial tratam eu chestia asta, cred că nu-i nevoie să spun că nu l-am mai luat și pe soț cu mine, nu avea rost să se mai învoiască și el de la serviciu.

Am ajuns, așadar, în cabinetul doamnei doctor pe care o alesesem să mă urmărească pe parcursul sarcinii, la un cabinet particular, și m-am lăsat pe mâna ei. Până la acea dată mai făcusem o singură ecografie și mi se spusese că am o sarcină normală. De data asta însă a fost cu totul diferit. În timpul ecografiei zâmbetul de pe fața doamnei doctor s-a retras o secundă atunci când mi-a spus: Avem o problemă….a mai apărut o inimioară. Uite și încă  două piciorușe și două mânuțe….doamna Costea, veți avea gemeni.

Continue reading Viata cu gemeni I