fără toane

A curs multă cerneală și poate și mai multe taste au fost apăsate pentru ca noi, cei care ieri, alaltăieri credeam că în România nu ne mai poate șoca nimic, să ne vărsăm frustrarea și senzația de rău ireparabil, de rău infinit în spațiu bine definit, de dispariție a tot ce-am crezut că poate fi bun, de moarte…

Nu vreau să laud sau să dau cu pietre, nu vream să ne răscolesc și mai mult sufletele… nu știu cum ați fost voi zilele astea, dar eu am simțit că odată cu profunda conștientizare a haosului din țara mea, a murit undeva în mine speranța.

Și cu toate astea, cu toate astea, e imposibil să nu fim în stare să învățăm ceva din ce ni se întâmplă.  E groaznic, și eu una nu mai pot trăi știind că noi, românii, nu mai suntem în stare să învățăm nici măcar din greșelile noastre.

Am vrut să scriu azi articolul ăsta pentru că abia azi m-am adunat și mi-am spus că, măcar pentru aceia dintre noi care se pricep la ceva, la orice, sunt buni în ceea ce fac și vor să se perfecționeze continuu, pentru aceia precum medicul Zamfir sau sătenii din satele de munte, pentru toți aceștia zic, merită să mai încercăm ceva. Să vorbim, încercând să-i facem să ne privească în ochi, cu cei care ocupă acum funcții mai mari și cu mai multă responsabilitate decât pot ei suporta, pe care îi voi numi în continuare, habarniști. Pe ei îi invit să-mi citească mesajul:

Stimate habarnist,

Sunt unul dintre oamenii care n-a mai ieșit în stradă din 1989 și care azi nici nu moare de foame, nici nu ține cu vreun partid politic, care-și crește copiii în țara în care i-a născut  și se ocupă cu ce știe să facă cel mai bine. În general sunt un om care își vede de treaba lui, așa cum suntem mulți în țara asta.

Nu mă interesează ce mătușă sau unchi te-a pus în funcția în care ești și nici dacă ai ajuns cumva acolo șantajând pe cineva, dacă ești bun în ceea ce faci, ești profesionist, îți place să-ți faci meseria, te perfecționezi și înveți în fiecare zi, înseamnă că semeni mult cu noi și nu cu tine vreau să vorbesc azi. Îți doresc succes și sper să aud despre lucruri bune făcute de tine. Nu te supăra că-ți spun habarnist, e un nume generic și, sincer, nu-s într-o dispoziție tocmai bună pentru a găsi pentru voi un nume drăguț. Spun voi pentru că sunt sigură că ai mulți prieteni. Dacă până și tu ți-ai dat seama că în jurul tău sunt mulți care au fost numiți în funcții pentru care nu au pregătirea necesară și nici chef  sau timp să învețe cu ce se mănâncă, dă-le te rog să citească continuarea acestui articol.

Habarnistule, aș vrea să vorbesc azi cu tine ca de la om la om. Dacă te trezești dimineața și trebuie să mergi la un job la STAT pentru care ești plătit cu o sumă formată din mai mult de patru zerouri și nu ai măcar 15 ani de experiență în domeniul în care lucrezi să știi că locul tău nu-i acolo. Te rog fă-ți azi lichidarea și demisionează. Sunt sigură că există ceva pe lumea asta la care te pricepi și care-ți place, așa că nu-i încă totul pierdut pentru tine.

Dacă n-o faci, s-ar putea să-ți fie bine acolo încă vreo câteva luni sau chiar ani, fără niciun eveniment notabil, până când un alt habarnist pilos îți va lua locul. Deci vei pleca. Și atunci sunt sigură că există ceva pe lumea asta la care te pricepi și care-ți place, așa că nu-i încă totul pierdut pentru tine, dar eu vreau să mă asculți cu atenție acum. Azi.

Imaginează-ți că mâine o catastrfofă lovește România (ignorați-o pe cea în care suntem deja). Un cutremur. O calamitate. Ceva față de care tu ar trebui să ai o reacție, fie că ești o asistentă de la triajul de la Municipal sau Ministru de Interne. Te pierzi, situația te depășește, în jurul tău se instalează haosul, nu știi ce ai de făcut, îți dai seama că strădania ta de a face lucrurile bine nu are rezultate și lucrurile merg din rău în mai rău pentru că tu nu ești pregătit pentru funcția pe care o ai. Vine și presa, oamenii încep să moară și tu îți dorești să nu te fi născut. Urmează pentru tine zile, luni și ani de coșmar. Urmează rapoarte în care vei fi tras la răspundere. Șefii tăi nu te vor putea acoperi la nesfârșit, mai ales când în emisiuni activitatea ta va fi întoarsă pe toate fețele. Și cea din urmă lipsă de pregătire (cum ar fi corigența dintr-a șasea) îți va fi găsită și ridicată la rang de știre. Colegii vor da vina pe tine, rudele nu te vor mai recunoaște, soția/soțul te va părăsi și copiii îți vor fi ridiculizați în curtea școlii (asta dacă nu cumva i-ai trimis deja la Londra la studii). Vei purta toată viața stigmatul eșecului din ziua K și despre carieră nici nu mai poate fi vorba. Asta în cazul fericit în care nu ajungi la pușcărie. Dar e puțin probabil, liniștește-te. Ba nu.

Revino-ți, deocamdată nimic din toate astea nu s-a întâmplat (numai dacă nu ai ceva de mărturisit sau dacă nu ești deja Ministru de Interne), mai ai timp azi să înțelegi că haina funcției pe care o ocupi ți-e foarte mare, că există vieți care depind de tine și că nu ești pregătit pentru a face față unei situații de acest gen. Stai o clipă față în față cu sufletul tău și recunoaște că ești incompetent. Te rog, omenește, retrage-te! Fă-ți azi lichidarea și demisionează. Sunt sigură că există ceva pe lumea asta la care te pricepi și care-ți place, așa că nu-i încă totul pierdut pentru tine.

În felul acesta, cândva, într-un caz de genul celui expus mai sus, tu vei putea spune: Pe mandatul meu nu s-a întâmplat așa ceva!

Domnilor, să lăsăm funcțiile cheie să fie ocupate de profesioniști! Sunt sigură că există și așa ceva în curtea României.

sursa foto