Astăzi (6 ianuarie 2014)… este prima zi în care apare pe blog acest jurnal. Va fi o rubrică permanentă de luni, iar ideea e furată de la fetele care l-au inventat (nu știu exact cine, eu l-am luat de la Vienela, dar sunt sigura că l-am mai văzut și pe alte bloguri). O să vă prindeți voi ușor despre ce e vorba, aș vrea doar să mai spun că fac asta pentru că simt nevoia să vorbesc cu mine din când în când. 🙂
Afară… curtea arată gri, e și ea supărată că nu avem zăpadă deocamdată. Dar fetele din atelier îi mai dau de azi culoare atunci când ies afară la țigară. Am început lucrul.
În grădina… cei doi pomi fructiferi au înmugurit. Atât mărul, cât și părul au mici mugurași verzi, probabil pentru că ei simt primăvara aproape. Când colo, la noi nici n-a venit iarna. 🙁
În casă… s-a făcut dintr-o dată liniște. Fetele au reînceput școala și-au plecat dis-de-dimineață, mama și Sorin sunt deja în atelier, doar tata stă calm în fotoliu și ascultă liniștea.
În bucătărie… miroase a ceai de mentă făcut de mama dimineața. E minunat mirosul ăsta de mentă, mai ales acum în miez de iarnă. Doar nu mă întrebați care iarnă.
Sunt îmbrăcată cu… blugi, cămașă albă, pulover negru și vestă matlasată. Ba chiar am și ghetele în picioare. Mi-e bine așa.
Ce muzică ascult acum… nimic. cum spuneam mai sus, mă îndeamnă tata la ascultat de liniște.
Ce cărţi citesc zilele astea…sunt cam la jumătatea ultimului volum din Intoarcerea acasă a lui Orson Scott Card, mai exact, citesesc acum Născuți pe Pământ. Mi-a fost un pic greu la început cu multele noi personaje, dar pe măsură ce povestea se așează cartea e cel puțin la fel de interesanta ca si celelalte 4 care au precedat-o. Abia aștept s-o termin și să scriu despre seria asta. A fost ceva…
Ce mai meşteresc eu…fac organigrame și planuri pentru 2014. Nu pentru mine, ci pentru firma, adica mai puțin pentru mine și mai mult pentru noi. În plus, lucrăm acum niște hăinuțe pentru orele de euritmie ale copiilor școlii Waldorf. Pentru cine nu știe ce-i euritmia, poate citi aici.
Un lucru plănuit pentru săptămâna viitoare… să reușesc sa ajung la cosmetică. 😀 Mda, știu că trebuia să am în plan ceva măreț, dar deocamdată fac pași mici. :))
Am învăţat… că niciodată socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, chiar dacă nepotrivirea asta e de doar 1%. În sus sau în jos, firește.
Sunt recunoscătoare… pentru tot ce se întâmplă cu viața mea. Suntem cu toții sănătoși, avem prieteni frumoși, afacerea merge ca unsă, acasă nu prea ne mai trebuie nimic… Sunt extrem de recunoscătoare pentru asta.
Mă gândesc… să fac din anul ăsta unul de reper și atunci când voi avea 70 ani să mă pot uita în ochii nepoților mei și să le spun: eram în vara lui 2014 când am făcut….
Aştept/sper… ca toți cei care nu și-au plătit datoriile anul trecut s-o facă acum la început de an.
Un citat/proverb favorit…
”Cea mai simpla cale de a fi fericit este de a cauta sa faci o alta persoana fericita.” Nu știu cine a spus-o, dar e perfect adevărat.
O fotografie preferată… da, știu, se potrivește perfect cu anotimpul în care suntem.
Frumos inceput! Sa fie un an asa cum il visezi!
Multumesc, Vilma! Asa sper sa fie si la tine!
misto articolul. ar fi putut fi leapsa:D un an asa cum iti doresti sa ai!
MAria, ce te impiedica sa il preiei ca leapsa (cum l-am luat eu de la Vienela)? Sa ai si tu un an excelent!
Tonica pagina ta de jurnal! Bine te-am regasit pe 2014 si sper sa reusesti sa faci din anul asta unul memorabil asa cum iti doresti!
Da, Raluca, tare mi-ar placea sa se intample asta. De fapt eu as vrea sa fie asa cu toti anii viitori. 🙂
Jurnalul tau ar trebui sa fie de femeie cu toane… 😛
E atat de multa liniste la tine, e totul calm si asezat in matca… Parca nu imi vine sa plec. La mine linistea a fost spulberata atunci cand am deschis geamul, sa intre aer rece, de iarna (pardon si eu; care iarna?). Se aud masini trecand in viteza, voci care taie linistea fara mila si o vrabiuta. Cu ea nu am nimic, chiar imi place sa o ascult. 🙂
Ma bucur mult ca ai preluat ideea jurnalului! Sa ai tot anul la fel de bun si toate sa iti mearga unse, Nina draga!
Lasa toanele ca si asa abia daca le tin in frau. Iti dai seama ce-ar fi sa le dedic lor o zi din saptamana?
Da, da, subscriu… al meu ar trebui să fie de femeie normală (sau anormala,hmm, greu de decis!)
🙂
Toane, pardon, toate bune! 🙂
mai, voi ma faceti sa-i schimb titlul si mai multe nu.
si eu tot de la Vienela l-am furat dar am decis sa scriu sambata. peste saptamana e greu la mine cu scrisul pe bloguri. mie mi se pare faina ideea si cand le recitesti o sa mai zambesti putin
Da, si eu zic la fel, ca peste timp e fain sa-l recitesti si sa-ti spui: frate, camasa cu pulover cine a mai pomenit? :))
Eeeee :)) las’că vine ea la noi, iarna aia geroasă de la americani…cât despre jurnalul de femeie normală, nu-i rau deloc, dar…sunt tare curioasă câte zile de luni o să-l scrii…tare curioasă…s-o vedem și pe-asta…. :)))
Unul dintre citatele mele preferate :”Fericirea este cea mai mare biruinta, aceea pe care o dobandim impotriva destinului ce ne este impus”. – Albert Camus
Frumos si citatu tau. Sa ai grija sa ma tragi de maneca daca nu ma tin de treaba, desi eu cred ca o sa ma tin. :d
“Sunt recunoscătoare… pentru tot ce se întâmplă cu viața mea. Suntem cu toții sănătoși, avem prieteni frumoși, afacerea merge ca unsă, acasă nu prea ne mai trebuie nimic… Sunt extrem de recunoscătoare pentru asta.” Doamne, cum suna asa…mi se face pielea de gaina! niste sfaturi, ponturi?
In afara de munca multa si putin noroc (la partea cu sanatatea), nu prea am ponturi de vandut.
Postarea asta a ta m-a împins să încep și eu ceva asemănător, dar scris de mână, pe o agendă 🙂 Prima oară am scris azi și parcă m-am eliberat puțin.
Vai, ce a bucur ca te-a indemnat la asa obicei. Eu o sa-l scriu in fiecare luni, tare mi-ar placea sa-mi spui ca si tu continui. 🙂