La revedere 2013! Multumesc!

sfarsit si inceput de anÎmi amintesc vag că au fost ani în viața mea în care n-am primit niciun cadou special de Crăciun sau An Nou. Desigur, aveam eu grija să-mi iau ceva de fiecare dată, dar nu se compară cadoul cumpărat de tine, oricat de drag ți-ar fi, cu ceva primit în dar de la cineva drag.

Vremurile acelea au trecut de mult (uneori ma întreb dacă ele chiar au existat cu adevărat), iar în ultimul timp Moșul a fost darnic și a culminat anul acesta cu o mulțime de cadori. Madutzza (cosmetice hand made) , Himalaya Herbal ( cosmetice și suplimete de tot felul), C-Thru,  Elmiplant (aici notați că sunt super-fan, de cateva luni folosesc Genovate și n-aș schimba asta vreo 5 ani de azi înainte), Avon ( aici chiar vreți să vă spun ce mi-au trimis?), Somat ( astea-s tot cosmetice, dar pentru mașina de spălat vase), Ourheritage ( oamenii ăstia fac o treabă extraordinară, iar eu am primit anul acesta de la ei o moneda de colecție, ceva în genul celor primite de Sorin de la BNR când sărbătoreau ei câte ceva, ups, nu v-am spus niciodată despre asta 😀 ). S-au mai anunțat și alții, dar deocamdată n-au ajuns așa că am să îmi rezerv dreptul de a nu-i aminti aici. Mulțumesc din suflet tuturor, e minunat să te gândești că undeva există cineva care zice la un moment dat: fetei ăsteia vrem să-i trimitem ceva acum de sărbători. Minunat!

Evident că au mai fost și alte cadouri frumoase, dar astea vin de la prieteni vechi (și sunt cu atât mai mult valoroase) sau sunt cumpărate de noi. Ne bucurăm nespus și de acestea și mai ales ne bucurăm că am terminat anul acesta sănătoși. Cu toții.

În ciuda mesajelor rele despre 2013 care circula pe facebook, eu spun cu mâna pe inimă că pentru noi a fost un an bun. Foarte bun. Aproape cel mai bun.

Anul 2014 va fi desigur și mai bun. Altfel nici nu l-am începe. Ne așteaptă la fel de multă muncă, la fel de multe promovări și tot atâtea, dacă nu mai multe, clipe bune. 

Vă doresc și vouă să aveți parte de tot ce vă doriți în anul ce tocmai stă să înceapă, să ne citim cu drag în continuare și să creștem frumos! La mulț ani, dragii mei!

P.S. Nu filmați artificiile, pierdeți astfel toată distracția. Doar priviți spre cer și bucurați-vă!

(Visited 179 times, 1 visits today)
Madutza77

Când ai onoarea să fii amintit în articolele de pe blogul Ninei, te apucă inspirația de numai poți 🙂 și zici:

Amu’ nu vreau să te stresez.
Astăzi, vreau să îți urez:
La mulți ani cu sănătate,
Să aveți mult SPOR în toate !
Să vă fie casa plină
De belșug și de lumină,
Încercări nenumărate,
Provocări, de dai pe spate,
Dar la toate să ai, frate,
Rezolvări nelimitate!
Să ai pace, armonie,
Liniște, prietenie,
Dragoste, răbdare, bani
Și pe blog tot mai mulți fani,
La anul și LA MULȚI ANI!
A lor tale gemene:
BAFTĂ la examene!
Iar acum să mă retrag,
Te îmbrațișez cu drag !
Mădutza <3

Vienela

Inca nu am apucat sa scriu, dar o voi face. Pana atunci, vreau sa stii ca anul care tocmai a trecut mi-a adus foarte multe cadouri de la firme si prieteni, dar putine se pot compara cu cel de la tine (de fapt, unul singur, cel de la Adriana). Nu prin valoarea materiala, ci prin bucuria pe care mi-a adus-o, prin emotiile pe care mi le-a trezit.
Iti doresc sa ai un 2014 excelent (si o spun cu toata sinceritatea)!

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.